Mergi la conţinutul principal

Comercianţi, paznici şi şoferi, în vizorul poliţiştilor

zilele trecute, oamenii legii au acţionat pe raza municipiului pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi a actelor de comerţ • s-a verificat şi modul în care se asigură paza unor obiective, 14 amenzi fiind aplicate pentru încălcarea prevederilor legale în acest sector

 

Vânzătorii din pieţe şi magazine, dar şi paznicii de la diferite societăţi, au fost controlaţi de poliţişti. În urmă cu două zile, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică şi Biroului Rutier, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat pe raza municipiului, pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ. Aceştia au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie. Pe timpul activităţilor au fost controlate mai multe societăţi comerciale, legitimate 49 de persoane, oprite în trafic şi controlate 27 de autovehicule, şoferii acestora fiind testaţi cu aparatul etilotest. Poliţiştii au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 12 pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 7 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, şi 7 la HG 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro