Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Comercianţi de elită morţi în temniţele comuniste

• catalogaţi drept “duşmani ai poporului” şi “burghezi”, comercianţii brăileni au fost deposedaţi de bunuri şi avere, torturaţi şi aruncaţi în temniţele comuniste • a fost şi cazul negustorului de vinuri Chiriac, condamnat la 11 ani de temniţă grea, pentru că deţinuse “cocoşei de aur” • fondator al “primei fabrici române de oţet natural din vin”, Chiriac a murit după 5 luni de la arestare 

 

Brăila de odinioară, oraşul unde se putea trăi regeşte dacă munceai cinstit şi unde trăiau laolaltă români, armeni, evrei, greci, bulgari, germani, austrieci, englezi şi italieni, a fost un paradis al comercianţilor, al celor care-şi clădeau propria afacere - fie că erau navigatori, engrossişti de cereale, bancheri, armatori, cârciumari, birjari ori negustori de stofe şi bijuterii.

După instalarea comuniştilor la putere, însă, comercianţii au devenit “duşmani ai poporului”, “burghezi” sau, după caz (în mediul rural) “chiaburi”, cuvânt inventat de analfabeţii aşezaţi în fruntea ţării de tancurile ruseşti care au ocupat samavolnic oraşele şi satele româneşti. La 14 noiembrie 1944, spre exemplu, colonelul Paul Brătăşanu, primarul oraşului Brăila, a fost dat jos şi înlocuit cu... muncitorul Petre Ciucă. Sute de prăvălii şi hanuri, restaurante, mori şi fabrici, depozite, ba chiar şi tipografii au fost confiscate după 1947 şi trecute cu de-a sila în proprietatea statului comunist (vezi cazul Fabricii de Ciment “Cantacuzino”) care, la rândul său, le-a oferit “pe tavă” bolşevicilor care ne-au răpit Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa. Şi pentru că mulţi dintre comercianţi renunţaseră la depozitele bancare şi la agoniseala de o viaţă ca să cumpere aur - din pricina ameninţării sovietice din Răsărit şi a devalorizării leului - autorităţile i-au vânat, la propriu, şi i-au aruncat în închisori. Asta deoarece, potrivit filosofiei aberante a noii “dictaturi a proletariatului”, metalul preţios trebuia să ajungă în totalitate în posesia statului, adică în mâinile clicii comuniste.

 

“Vânătoare de vrăjitoare” în plin secol XX

 

Într-o ultimă încercare de a salva avuţia ţării, şi pentru ca aurul românesc să nu ajungă pe mâna ruşilor - cum s-a întâmplat cu Tezaurul României, sechestrat în anul 1917 la Moscova - Regele Mihai a decis să vândă aurul aflat în rezerva Băncii Naţionale către populaţie. Totodată, la începutul anului 1945, aproape 6 tone de aur pur a fost turnat într-un milion de medalii comemorative identice cu moneda de aur de 20 de franci francezi, pe care era gravat cocoşul galic (de unde şi denumirea populară de “cocoşei de aur”). Moneda avea aproape 7 grame conţinând 900 la mie aur fin. Până să-şi dea seama de stratagemă sovieticii şi oamenii lui Gheorghiu-Dej, aurul era deja împrăştiat în toată România.

Ca să-i facă săraci lipiţi pământului pe gospodari şi să desfiinţeze vechile structuri democratice, la 15 august 1947, comuniştii au emis Legea Stabilizării Monetare, au pus mâna pe registrele BNR şi au declanşat urmărirea penală a deţinătorilor de “cocoşei de aur”.

Inspirată parcă de vânătoarea de vrăjitoare sau de inchiziţia spaniolă - episoade întunecate ale Evului Mediu - teroarea declanşată de autorităţile represive comuniste a fost împinsă la extrem. Aurul - sub orice formă ar fi fost el - trebuia predat de îndată. În caz contrar, deţinătorii erau arestaţi, bătuţi, torturaţi şi chiar ucişi fără milă - după ce li se confisca toată averea, bineînţeles - ca să spună unde au ascuns “cocoşeii de aur”. Sute şi mii de oameni din toată ţara au fost bătuţi şi ucişi din pricina aurului sau a valutei deţinute. Comercianţii erau în capul listei de “suspecţi”. Acuzaţi că sabotează economia naţională, deşi erau proprietari de drept ai aurului cumpărat sau moştenit de la părinţi, aceştia au primit ani grei de închisoare, iar bunurile le-au fost confiscate. Până şi patul în care dormeau copiii lor, vechi, aşa cum era, a fost ridicat de miliţieni.

Prezentăm în rândurile de mai jos povestea cutremurătoare a unui comerciant de vinuri brăilean, Costache S. Chiriac, unul dintre cei mai mari podgoreni din câţi au trăit vreodată pe meleagurile brăilene, arestat şi aruncat în temniţele comuniste, unde şi-a găsit sfârşitul.

 

“Prima fabrică română de oţet natural din vin”

 

Născut la Tâmboeşti, jud. Râmnic (azi, în Vrancea), Costache S. Chiriac a sosit la Brăila şi s-a apucat de cârciumărit la vârsta de 25 de ani. O luase “de la zero”, muncind ca ucenic la o prăvălie, pe când avea doar 11 ani. A pus bazele “primei fabrici române de oţet natural din vin”, la Brăila.

Potrivit documentelor de arhivă, în anul 1931, emblema comerciantului Costache S. Chiriac era “La Hanul Podgorenilor”, iar vinurile şi oţetul erau îmbuteliate în pivniţele de pe strada Transilvaniei, nr. 40. Negustorul de vinuri deţinea, de asemenea, mari plantaţii de viţă de vie în judeţele Brăila şi Vrancea, cumpărate din propria agoniseală, o moară, câteva brutării, precum şi alte proprietăţi.

Din pricina devalorizării leului, comerciantul brăilean cumpărase aur de la zarafi, însă a intrat în vizorul Miliţiei imediat după stabilizarea monetară din '47. Pârât că ar deţine aur, negustorul de vinuri s-a trezit cu miliţienii acasă, care i-au confiscat peste 400 de monede de aur de 24 de carate. “O găleată de aur”, cum povestea, deunăzi, fiul său. În procesul verbal întocmit de miliţieni, aceştia trecuseră, însă, doar 114 monede (lire sterline, aşa zişii “cai englezeşti”, franci francezi - “cocoşei de aur”, franci elveţieni, franci belgieni, lei româneşti de aur - “poli”, ruble ruseşti, dolari americani de aur).

În anul 1958, aşa-zisul Tribunal Popular l-a condamnat pe Costache S. Chiriac la 11 ani de temniţă grea, fiindu-i confiscată întreaga avere, pentru “vina” de a fi deţinut aur. Prin aceeaşi sentinţă nedreaptă, odată cu aurul, i-a fost confiscată şi bruma de avere pe care o mai avea: utilajele de pe Transilvaniei, mobilierul (inclusiv patul!), pendula, casa de bani. Odată cu Chiriac, au mai fost condamnaţi comerciantul Cezar Filipescu (de la care fuseseră confiscate 247 monede aur), Nicolae Petcu (35 monede aur), Ion Bădulescu (25 monede aur) şi Maria Baciu (14 monede aur).

După doar 5 luni de la arestare, Costache S. Chiriac, în vârstă de 60 de ani, a murit în temniţă, bolnav de diabet şi torturat de autorităţile comuniste. Cu zece ani mai înainte, îi fuseseră confiscate proprietăţile: moara, casele, brutăriile şi viile din judeţele Brăila şi Vrancea.         

          




Categorie articol: 

Comentarii