Mergi la conţinutul principal

Colegiul Național Gh.M.Murgoci-100 de ani de excelență în educație

Anul 2019 este un an aniversar pentru Colegiul Național Gh.M.Murgoci. Împlinește un secol de existență, care a fost un secol al excelenței spiritului.

O incursiune în timp confirmă rolul foarte important pe care l-a avut această instituție de învățământul la nivel județean și național.

Înființată acum un secol, într-un context istoric ce a adus românilor desăvârșirea unității naționale prin formarea României Mari și a deschis o nouă etapă de progres și democratizare în societatea românească, Școala Secundară de Fete, gradul II, Brăila a fost prima etapă din evoluția Colegiului Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, Brăila.

În septembrie 1919 Ministerul Instrucțiunii și Cultelor înființa Școala Secundară de Fete, grad II, Brăila, care și-a desfășurat activitatea în primii 3 ani de existență într-un local închiriat, situat pe Bulevardul Cuza, iar din 15 octombrie 1922 a avut propriul sediu (achiziționat de la Primăria Brăila), menținut până astăzi, pe Bulevardul Independenței. Prima serie de absolvente a Școlii de Fete a fost promoția 1922-1923, iar în anul 1925 18 eleve obțineau diploma examenului de Bacalaureat.

Evoluția școlii a fost una continuă și spectaculoasă până la sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial. Dacă în primul an școlar, 1919-1920, Școala Secundară de Fete avea doar 3 clase și 133 de eleve, în anul 1944, Liceul Teoretic de Fete avea 16 clase care reuneau 640 de eleve

Între 1948-1989 Colegiul cunoaște schimbări repetate în titulatură, plan de școlarizare, structură organizatorică, fiind numită: Liceul Teoretic de Fete Nr.1 (1948-1949), Liceul de Fete tip XI, Brăila, Școala Medie de Fete Nr.1 (1953-1954), Școala Medie Nr.1, Brăila, Școala Medie Nr.1 (1956), Brăila – din 1956 școala devine mixtă -, Liceul Nr.1 Brăila (1965), Liceul de Cultură Generală Nr.1 Brăila (1968), Liceul de Cultură Generală „Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila (1971) Liceul de matematică-fizică „Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila (1977), Liceul Industrial Nr. 4, Brăila (1982), în ultima perioadă sub autoritatea Ministerului Energiei Electrice. În perioada 1955-1956 a fost introdusă și o secție serală.

După prăbușirea totalitarismului în decembrie 1989, s-a produs un act reparatoriu, Ministerul Învățământului și Știnței a dispus ca școala să-și recapete organizarea anterioară și identitatea, redevenind Liceul Teoretic „Gheorghe Munteanu Murgoci”, Brăila.

Din anul 2000 liceul a devenit Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, Brăila, iar în anul Centenarului a dobândit titlul de „Școală Europeană”.

O istorie interesantă care a adunat elevi și profesori mereu hotărâți să arate lumii întreg- pentru că absolvenții Colegiului Național ,,Gh.M.Murgoci”sunt peste tot în lume-că educația de calitate, făcută cu responsabilitate și devotament este garanția progresului.

Activitățile de sărbătorire a celor 100 de ani se vor desfășura în săptămâna 14-18 octombrie, 2019, fiind puse sub următorul semn: UN SECOL AL IMPLINIRII PRIN EDUCAȚIE. Proiectul pentru desfășurarea acestor evenimente a fost finanțat de Consiliul Județean Brăila.

,,Se vor întâlni timp de o săptămână de toamnă frumoasă, cu bucurie și recunoștință profesori, absolvenți, elevi, oameni de școală pentru care a fi în Colegiul Național Gh. M. Murgoci înseamnă să trăiești total experiența formării la dimensiunile performanței și respectului.

(Doamna Directoare-Prof. Mihaela Florina Giurcă)

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro