Mergi la conţinutul principal

Colegiul "Murgoci" - prima şcoală cu cataloage virtuale

Din semestrul II al acestui an şcolar, la Colegiul "Murgoci" se implementează platforma web NoteInCatalog.ro, care va gestiona notele şi absenţele elevilor. Până acum au fost introduse în cataloagele virtuale notele elevilor din clasele a V-a - a XI-a pentru a se testa programul. Din septembrie, adică în anul şcolar următor, actualizarea cataloagelor virtuale va putea fi făcută zilnic de către profesori şi vor fi verificate la două săptămâni de persoane special desemnate din şcoală. Părinţii vor avea acces doar la contul propriului copil, iar profesorii de la clasă doar la rubrica lor. Diriginţii vor putea doar să motiveze absenţe, dar nu vor putea interveni asupra notelor de la alte discipline decât cea pe care o predau. Directorul poate vizualiza toate cataloagele, dar nici el nu poate interveni decât în propriile rubrici ale disciplinei pe care o predă. Fiecare utilizator are o parolă cu două niveluri de securitate. "Am fost contactată de reprezentanţii acestei firme de la Braşov, care mi-au prezentat propunerea lor. Eu i-am îndrumat apoi către comitetul de părinţi, care a hotărât că ar fi bine să intrăm şi noi în acest program. Este avantajos pentru părinţi, au oricând ocazia să vadă situaţia şcolară a copilului, dar şi pentru şcoală pentru că furnizează diferite rapoarte privind notele, mediile, disciplinele, profesorii. Obiectivul nostru a fost acela să înlesnim accesul părinţilor la informaţiile privind situaţia şcolară a copilului, mai ales că unii sunt plecaţi din ţară sau sunt foarte ocupaţi. La vară vom solicita să vedem numărul de accesări pentru a putea aprecia eficienţa programului", a explicat directorul Viorica Moşescu.

Baza de date a fost furnizată de ing. Gabi Petre de la "Murgoci". Preşedintele comitetului de părinţi, Ovidiu Dimofte, a spus că a negociat cu firma braşoveană, le-a solicitat o demonstraţie şi pentru că totul a fost în regulă au acceptat să plătească 600 de lei pe an pentru întreţinerea contului. "Sunt avantaje atât pentru părinţi, cât şi pentru profesori. Fiecare părinte se poate loga să vadă situaţia şcolară a copilului, iar copilul ştie că părintele are această oportunitate şi va fi mai atent, mai sincer. Profesorii vor obţine anumite rapoarte mult mai uşor decât până acum. Se lucrează acum şi la o altă facilitate. La orice modificare intervenită în situaţia şcolară, părintele să primească automat un e-mail în care să i se comunice schimbarea. Cred că este un program bun, deşi unii profesori spun că va îndepărta părinţii de şcoală. Eu nu împărtăşesc această opinie. Trăim în secolul XXI şi este normal să avem cataloage virtuale", a spus reprezentantul părinţilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro