Mergi la conţinutul principal

Colţul de sus. Poate fi schimbat sufletul?

În acest context, schimbarea la "faţă şi la suflet" propusă de Teodor Baconschi presupune o imposibilitate, adică transfigurarea formaţiunii Boc et comp. într-o grupare de oameni politici care să uite politica pe care au făcut-o până acum.

Există în PDL, la vârf, concentrată o putere politică ce nu poate ieşi din manualul inaugurat în '90 de Iliescu şi încă ţinut în viaţă de nucile tari din actualul PSD.

Schimbarea la faţă e posibilă, dar cea privitoare la suflet stă sub semnul incertitudinii, deoarece, fatal, este interdependentă de celelalte "suflete" din politica românească. PDL-ul se va schimba la suflet atunci când o va face şi PSD-ul, şi PNL-ul.

Cât despre iminenta moarte a partidelor care nu vor pricepe necesitatea schimbării, este adevărat. Dar nu prea curând. România mai rămâne, un timp, un teren propice pentru toate scârnăviile care vor să-şi facă poftele în aplauzele de admiraţie ale poporului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro