Mergi la conţinutul principal

Cms. sef Colceag - arestat pentru furt de documente secrete

Comisarul sef Antonel Colceag, fost nr. 2 al Politiei brailene si adjunct al sefului Politiei Comunitare, a fost arestat, aseara, pentru furt de documente clasificate din sediul IPJ, pe care le-a oferit unui jurnalist de la "Obiectiv" pentru a le publica, insa acesta le-a inminat, prin intermediul unui colaborator, anchetatorilor. Procurorul Marian Sandu, de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Galati, ne-a declarat aseara: "Dupa 4 luni de investigatii, astazi (ieri - n.r.) l-am prezentat instantei de judecata pe Colceag, iar pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventiva pentru primele 29 de zile, sub aspectul savirsirii infractiunii de sustragere de documente secrete."
Ancheta a inceput in luna februarie, dupa ce Colceag a scos la iveala rapoartele secrete semnate de cms. Catalin Chivu, declarind ca le primise de la o femeie cu initialele V.G., la domiciliul careia actualul sef al IPJ le-ar fi uitat, intr-o mapa. Astfel, Colceag a oferit reporterului un memoriu si trei copii ale rapoartelor de recrutare de informatori, precizind ca reclamanta V.G. urma sa puna la dispozitie si alte documente, dupa aparitia unui articol, daca seful IPJ ar fi fost anchetat si, eventual, demis din functie.
Avind informatii ca la Braila urma sa se deplaseze un corp de control din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor pentru a-l audia pe Constantin Cristea - colaborator al unor servicii de informatii si combatere a coruptiei, care in ultima perioada si-a facut o sumedenie de dusmani, sesizind reporterii de la "Obiectiv" si demascind relatii dubioase ale oamenilor legii cu lideri ai lumii interlope - reporterul l-a contactat pe Cristea si, fara a-i spune cine i-a oferit documentele, i-a inminat copii ale rapoartelor respective, care au fost predate imediat ofiterilor de la Capitala. In aceeasi zi, Cristea a sesizat Serviciul de Informatii al Politiei si Directia Anticoruptie si a oferit ofiterilor din cadrul acestor servicii copii ale documentelor primite de la jurnalist. Ulterior, Cristea a marturisit ziaristului ca, satul sa scoata bani din buzunar pe taxiuri si telefoane in interesul anchetatorilor, i-a cerut ofiterului de la Anticoruptie un milion de lei vechi, pe care i-a primit pe semnatura, in baza unui proces-verbal. De asemenea, Cristea a intermediat o intilnire intre redactor si ofiterul de la Anticoruptie, ocazie cu care jurnalistul i-a relatat anchetatorului varianta expusa de Colceag - protejind identitatea acestuia - potrivit careia femeia V.G. va pune la dispozitie mai multe documente, daca se vor lua masuri impotriva comisarului Chivu.
In urma sesizarilor facute de jurnalist si Cristea, procurorul Marian Sandu, de la DIICOT, a intocmit un dosar de cercetare penala, pentru a elucida cum au fost scoase rapoartele secrete din sediul Politiei, existind doua variante: ori fusesera subtilizate de catre Colceag, iar acesta incerca sa-l distruga pe cms. Chivu, ori chiar fusesera uitate de actualul nr. 1, cms. Chivu la femeia V.G.
Patru luni, procurorul a audiat toate persoanele implicate direct sau indirect, a efectuat perchezitii, a dispus interceptarea convorbirilor telefonice si a strins probe, insa Colceag, culmea, a negat vehement ca ar fi inminat vreun document gazetarului. Mai mult, Colceag a adus la DIICOT trei martori mincinosi - doi politisti si un patron de restaurant - care sustineau ca jurnalistul s-ar fi prezentat la sediul Politiei Comunitare si ca fusesera de fata cind acesta i-ar fi aratat lui Colceag documentele, care l-ar fi sfatuit pe reporter sa le predea institutiilor abilitate. Ulterior, atit unii martori, cit si Colceag, s-au imbolnavit brusc si, fiindca medicii le recomandasera sa se fereasca de stres, nu au mai putut fi chemati sa dea cu subsemnatul la DIICOT.
Ieri, in jurul orei 17.00, in pofida marturiilor mincinoase si a pistelor false lansate de fostul nr. 2 al Politiei, dupa ce au analizat probele zdrobitoare administrate impotriva lui Colceag, judecatorii au dispus arestarea preventiva a acestuia.
Tot ieri, Parchetul Braila, care a declansat luna trecuta o alta ancheta, in paralel cu cea instrumentata de DIICOT, a dispus retinerea in arestul IPJ a lui Constantin Cristea, urmind a-l prezenta instantei, colaboratorul serviciilor de informatii fiind acuzat ca l-ar fi santajat pe comisarul Chivu, dupa ce a predat Corpului de Control de la Bucuresti documentele "evaporate" din Politie. Mai mult, din surse demne de incredere, am aflat ca IPJ Braila, sub coordonarea Parchetului brailean a instrumentat un dosar "greu" care va conduce cel mai probabil la arestari spectaculoase, fiind implicate nume sonore de fosti politisti. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro