Mergi la conţinutul principal

Club de vacanţă pentru copii la Biblioteca Judeţeană

De luni, 7 iulie, de la ora 11.00, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" se deschide Clubul de vacanţă pentru copii şi adolescenţi care va avea ca temă în această vară "Bibliocampionii se distrează". În oferta de activităţi săptămânale din cadrul clubului sunt cuprinse diverse ateliere precum: micii bucătari, pictură, quilling, fotografie, handmade, cusături, ceramică, proiecte de voluntariat, reciclare creativă. De asemenea, activităţile în aer liber vor avea şi ele un loc important. Copiii vor putea participa la atelierele intitulate: Geografie recreativă, Hoinărind prin Brăila - care include şi o vizită la stupină şi fermă, Micul naturalist, Vacanţa altfel în Ecobază. În categoria activităţilor sportive se vor practica: volei, badminton, tenis de masă, Tai Chi Chuan, role, iniţiere în şah, jocurile minţii, dansuri populare, majorete. De asemenea, se continuă atelierele destinate învăţării limbilor străine: engleză, italiană, spaniolă, turcă, ucraineană.
Partenerii Bibliotecii în acest demers educativ non-formal sunt: ACAF România, ACS Sport Plus Brăila, Asociaţia Pro-Democraţia Club, Cărăbuş - Atelier de creaţie şi ludotecă, Cercetaşii României - Scout Centrul Local Brăila, A.N.M.R.F. Louis Pasteur - Clubul Voltin Brăila, Clubul de fotografie Foto Instant Brăila, Clubul de şah Micul Prinţ, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, Librăria Carioca, Muzeul Brăilei, Quilling by Monica, S.C. Lipan Brăila, Şcoala Gropeni, Şcoala Chiscani, Şcoala Gemenele. De asemenea, sunt implicate şi mai multe cadre didactice: Marilena Ioanid, Cătălina Paţelea, Dorina Anghel, Nistor Lidia, Corina Tobă, Elena Daniela Păpăruş, Violeta Leocă, Claudia Popeea, Dan Pleşoianu, Iulian Crăciun. La finalul Clubului "Bibliocampionii se distrează", pe 15 august, se va organiza o mega-petrecere la care vor fi invitaţi cei mai fideli participanţi în program, împreună cu toate organizaţiile şi persoanele fizice partenere.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro