Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

CLM a primit in compensare de la CJ un teren pe care nu il poate folosi

Consilierii municipali au aprobat, la sfirsitul saptaminii trecute, trecerea din administrarea Spitalului Judetean de Urgenta Braila, in administrarea CLM, a terenului in suprafata de 874 mp, cota parte din terenul situat in Braila, Soseaua Buzaului nr.2. Mai precis, CLM Braila a preluat, in schimbul parcarii din fata spitalului data Consiliului Judetean in vederea construirii unei unitati sanitare, o bucata de teren care este de fapt zona verde si pe care, din punctul de vedere al Agentiei de Protectie a Mediului, nu prea se poate construi nimic. Este vorba de zona din spatele chioscurilor aflate in fata Spitalului.
Aspectul a fost sesizat in cadrul sedintei consiliului de catre democrata Luciana Boboc, care a subliniat atit faptul ca terenul acordat de CJ este pe jumatatea celui atribuit de catre CLM Consiliului Judetean, cit si faptul ca acesta este zona verde: "Prin HCLM 355/2005, s-a hotarit atribuirea in folosinta gratuita CJ, pe 49 de ani, a terenului in suprafata de 1.553 mp situat pe Soseaua Buzaului nr. 2., pentru realizarea unei unitati sanitare. Consilierii PD s-au opus vehement la momentul respectiv, deoarece spitalul are nevoie de o parcare, si inca una mare. Nu s-a tinut cont de acest lucru si aceste HCLM au trecut. Acum, CJ doreste sa ne dea in compensare 874 de mp. In compensare pe jumatate din punctul nostru de vedere. Mai mult decit atit, terenul pe care CJ doreste sa ni-l atribuie, este spatiu verde. Cine ne va da noua acordul, avizul de la Mediu, pentru a taia toti acei copaci?". Consilierul democrat a mai adaugat ca in loc de acel spatiu verde care nu poate fi folosit in mod concret, CJ ar fi putut atribui CLM terenul folosit drept parcare de catre politisti, aflat pe str. Mihai Eminescu colt cu Mihail Sebastian, plus inca un teren. "Noi avem o propunere. Ca in schimbul diferentei pina la 1.553 mp sa ne fie atribuit terenul de pe str. Mihai Eminescu colt cu str. Mihail Sebastian si, daca ar putea, sa ne dea un alt teren pe care sa putem construi ceva. Ca noi trebuie sa construim totusi o parcare spitalului. Cum vom putea taia acesti copaci, nu stiu". Cu toate acestea, restul consilierilor s-au aratat de parere ca aceasta hotarire de CLM trebuie votata ca atare, urmind ca CJ sa mai atribuie un spatiu CLM atunci cind se va gasi unul disponibil. In ceea ce priveste daca si unde anume se va construi si o parcare pentru Spitalul Judetean, nimeni din conducerea Primariei nu a putut da un raspuns consilierului democrat. La fel cum nu s-a raspuns nici la intrebarea pusa de acelasi consilier, cu privire la faptul ca, desi CLM a atribuit CJ un teren de peste 1.500 de mp, pentru 49 de ani, la rindul sau CJ a atribuit un teren care nu poate fi folosit, la jumatate din suprafata data de CLM, numai pentru 20 de ani.




Categorie articol: 

Comentarii