Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

CLM a decis: SUPAGL are exclusivitate la Dezinsecţie, Dezinfecţie şi Deratizare

• consilierii municipali au aprobat, recent, studiul de oportunitate şi caietul de sarcini privind preluarea serviciului de Dezinsecţie, Dezinfecţie şi Deratizare (DDD) de către municipalitate, prin SUPAGL • ca şi luna trecută când a fost amânat, şi de această dată proiectul a stârnit dezbateri lungi în plen • însă, de această dată, spiritele au fost ceva mai calme datorită unui amendament al viceprimarului Doiniţa Ciocan, care a propus ca în anumite situaţii prevăzute de legi speciale, DDD să poată presta şi alţi operatori privaţi, în cazul persoanelor juridice

 

Membrii CLM Brăila au spus «Da» ideii ca Serviciul de Utilitate Publică, de Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) să preia cu totul sectorul legat de Dezinsecţie, Dezinfecţie şi Deratizare (DDD) din întreg oraşul. Iniţial, subiectul aprobării unui studiu de oportunitate, a modalităţii de gestiune, a regulamentului şi caietului de sarcini aferente activităţii de DDD a fost dezbătut şi anulat în urmă cu o lună de zile, după ce o parte a consilierilor municipali (consilierul independent Lucian Căprariu, PNL-istul Marian Fusea şi PSD-istul Sorin Boşneag) s-au plâns că un astfel de proiect ar conduce la un monopol pe piaţă şi ar elimina din ecuaţie operatorii privaţi care se ocupă cu acest domeniu. Însă, la cea mai recentă şedinţă ordinară a CLM Brăila, după lungi dezbateri şi lămuriri în Comisiile de specialitate, dar şi în plen, precum şi în urma unui amendament propus de viceprimarul Doiniţa Ciocan, proiectul a fost acceptat.

Pe scurt, Ciocan a propus ca în cazul în care unele societăţi private (persoane juridice) au contracte cu alte firme specializate în domeniul DDD, în contextul în care există legi speciale care impun anumite condiţii ce nu pot fi îndeplinite de SUPAGL, să îşi poată continua colaborarea fără probleme.

„Vă propun un amendament. Serviciul de Utilitate, Administrare şi Gospodărire Locală să aibă exclusivitatea prestării serviciului de Dezinsecţie, Dezinfecţie, Deratizare pentru toţi utilizatorii de pe raza Municipiului Brăila, cu excepţia persoanelor juridice care sunt obligate de alte reguli incidente activităţii lor să respecte, în cadrul spaţiilor proprii, private, reguli de igienă şi sănătate publică mai stricte decât cele ale spaţiilor publice, să poată apela în mod liber la serviciile DDD furnizate pe piaţă. În cazul în care persoanele respective optează pentru serviciile DDD ale altui operator decât cel desemnat de UAT, operatorul respectiv, autorizat de altfel, trebuie să respecte prevederile programului unitar de acţiune de combatere a vectorilor UAT Brăila, în ceea ce priveşte calitatea serviciilor DDD, comunicând UAT, respectiv SUPAGL, operatorul pe care noi îl desemnăm în acest moment să efectueze activitatea. Cu referire la efectuarea serviciului, respectiv îndeplinirea acestei obligaţii, anterior prestării serviciului”, a declarat Doiniţa Ciocan.

 

Liberalii au vrut să extindă amendamentul şi pentru asociaţiile de proprietari, dar fără succes

La rândul lor, atât consilierii liberali Petrică Popa şi Cătălin Hagiu, precum şi consilierul independent, Lucian Căprariu au solicitat extinderea amendamentului propus de Doiniţa Ciocan şi pentru asociaţiile de proprietari. Însă propunerea nu le-a fost acceptată, explicându-se că nu ar fi o procedură legală.

„Amendamentul prevede anumite situaţii speciale, reglementate de legi speciale. Dacă pe o scară de bloc aş avea nişte agenţi economici care s-ar regăsi în situaţia aceasta şi nevoia de dezinsecţie, deratizare pe o normă specială s-ar extinde asupra întregului spaţiu comun, atunci, da, s-ar întâmpla şi acolo. Dar doar dacă ne regăsim într-o ipoteză specială, ceva care derogă de la ceea ce se întâmplă în mod normal”, a adăugat Ion Drăgan, secretarul municipiului.

Chiar şi aşa, consilierii PNL, în frunte cu Hagiu, au solicitat să se dea mai multe detalii despre costurile şi standardele la care va putea presta SUPAGL.

„Modul în care se va desfăşura această activitate, respectiv soluţiile care vor fi date, noi le vom aproba împreună. Aşa cum am discutat şi în Comisii. Deci ele vor fi supuse analizei dumneavoastră şi vor fi aprobate alături de întregul program unitar de acţiune şi combatere a vectorilor”, a afirmat Ciocan.

De asemenea, o completare a ţinut să aibă şi Viorel Nicolae Trif, reprezentantul societăţii Anarecom Regioserv SRL-D din Galaţi, care a avizat SUPAGL la întocmirea documentaţiei studiului de oportunitate.

„Serviciile de utilităţi publice sunt de tip cost plus. Ceea ce înseamnă că trebuie acoperit costul şi se adaugă o mică marjă de 5% profit. Sunt norme de fundamentare elaborate de ANRSC care trebuie să fie respectate de la A la Z. Deci nu trebuie să aveţi temerea că această situaţie aşa-zisă «de monopol», prin care un serviciu public prestează această activitate va însemna o creştere exponenţială a costurilor pentru că nu mai există un regim concurenţial. Sunt tarife care sunt construite cu respectarea protecţiei sociale, principiului nediscriminării utilizatorilor şi accesibilităţii pentru toţi utilizatorii - persoane fizice şi juridice”, a completat sursa citată.

Amendamentul viceprimarului Doiniţa Ciocan a fost votat în unanimitate. La final, proiectul de hotărâre amendat a trecut tot în unanimitate, cu 30 voturi „pentru”.




Categorie articol: 

Comentarii