Mergi la conţinutul principal
Proiecte social-filantropice la Galaţi cu sprijin german

Clinică pentru tratarea şi recuperarea copiilor bolnavi de cancer

• în 18 luni, la Galaţi, se va definitiva construcţia clinicii, proiectul în valoare de 3,3 milioane de euro urmând a fi realizat din fonduri europene

 

În cadrul Parteneriatului româno-german „Galaţi 2020”, inaugurat în data 2 iunie 2014 prin conlucrarea, în domeniul social, dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Centrale şi de Nord şi Biserica Evanghelică Lutherană din Landul Baden-Württemberg, unul dintre proiectele cele mai importante  îl reprezintă înfiinţarea, la Galaţi, a unei Clinici pentru Tratarea şi Recuperarea Copiilor bolnavi de Cancer.

În prima parte a zilei de 3 iunie 2019, începând cu ora 10:00, în Sala Episcop „Chesarie Păunescu” a Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, a avut loc întâlnirea dintre reprezentanţii instituţiilor implicate în acest proiect, la care au participat şi cei doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpresfinţitul Părinte Casian, care a şi deschis lucrările sesiunii de comunicări, în care a evidenţiat rolul parteneriatului dintre biserică şi societate pentru derularea în continuare a proiectului „Galaţi 2020”. Dezbaterile  au continuat, pe aceleaşi coordonate, şi în ziua de 4 iunie a.c., la Centrul eparhial.

Revenind, Proiectul pentru realizarea unei Clinici de tratament şi reabilitare pentru copiii diagnosticaţi cu cancer este iniţiat de Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi are ca parteneri Arhiepiscopia Dunării de Jos, Biserica Evanghelică din  Wuerttemberg, Primăria Galaţi, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” din Galaţi şi Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi.

Până în prezent s-au făcut paşi importanţi pentru realizarea acestui demers, între care amintim:

  • 2-3 iunie 2014: eveniment de start al proiectului la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, acolo unde are loc Seminarul „Accelerarea Dezvoltării Regionale”, desfăşurat în Aula Magna din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie. Cu acest prilej au fost selectate următoarele idei de proiect: Agricultura modernă, promovarea turismului, dezvoltarea logisticii, învăţare pe tot parcursul vieţii şi construirea unei clinici pentru copiii bolnavi de cancer;
  • iulie 2015: Proiectul PCC începe lucrul pentru studiul de fezabilitate (Pedriatic Cancer Center) realizat de echipa de experţi germani;
  • septembrie 2015: au loc vizite în Galaţi pentru a decide asupra locaţiei clinicii de oncologie pediatrica;
  • 2015: pe parcursul acestui an au loc acţiuni de strângere de fonduri în Germania;
  • 19 iulie 2016: a fost prezentat la Galaţi studiului de fezabilitate realizat de germani;
  • mai 2018: au avut loc vizite ale unor medici din Galaţi (Dr. V. Ştefănescu, dr. C. Niculescu şi dr. A. Petrea) la clinicile pentru copiii bolnavi de cancer din Stuttgart şi Heidelberg. Acolo au fost prezentate planurile pentru construcţia unei clădiri noi în curtea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” din Galaţi, care va cuprinde secţia de oncologie-hematologie pediatrică;
  • iunie 2019: a fost achiziţionat un aparat de diagnosticare rapidă a afecţiunilor oncologice la copii cu sprijinul financiar de 10.000 euro dinpartea Mitropoliei Germaniei.

Pentru susţinerea proiectului, în paralel cu aceste demersuri menţionate mai sus, Arhiepiscopia Dunării de Jos a înfiinţat la Galaţi „Centrul de formare, informare şi suport comunitar ‹‹Galaţi 2020››”, punând la dispoziţie un imobil cu toate cele necesare şi angajând o persoană care să se ocupe de acest proiect. De asemenea, Arhiepiscopia Dunării de Jos a susţinut şi găzduit activităţile desfăşurate la Galaţi în aceşti ani şi continuă să susţină efortul pentru realizarea clinicii pediatrice. 

În această perioadă de timp, Primăria Galaţi în colaborare cu Spitalul Clinic de Urgentă „Sf. Ioan” au efectuat paşii necesari pentru demararea construcţiei efective a clinicii prin aplicarea proiectului necesar accesării de fonduri europene în vederea realizării unui ambulatoriu pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului la copii, a formaţiunilor tumorale solide şi a celor de sânge. Proiectul cu o valoarea de 3,3 milioane de euro a fost analizat şi până la sfârşitul lunii iunie 2019 el va fi semnat. Lucrările de construcţie şi de amenajare cu toate cele necesare vor începe în luna iulie 2019 şi au ca termen de finalizare 18 luni. Ambulatoriul va avea parter şi un etaj şi va fi prevăzut, pe lângă cabinetele specifice oncologice, şi cu un serviciu de anatomie patologică pentru realizarea de analize amănunţite în vederea stabilirii tipului de malignitate şi începerea tratamentului. Deja aparatul în valoare de 10.000 de euro pentru diagnosticul anatomo-patologic a fost achiziţionat cu sprijinul Mitropoliei Germaniei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro