Mergi la conţinutul principal

Clasa pregătitoare, pe ultima sută de metri

Şcolile fac eforturi financiare consistente pentru a primi aşa cum trebuie micuţii care vor intra peste mai puţin de două săptămâni în clasa pregătitoare. Ministerul a dat doar câte 200 de lei pentru fiecare pupitru special, restul problemelor fiind trecute pe umerii directorilor. Aşa că fiecare a încercat să se descurce cu resurse proprii şi să găsească un loc cât mai comod pentru copii, cât mai ferit de elevii mai mari. Şi posturile de învăţători s-au ocupat, cadrele didactice fiind în această săptămână la un curs de pregătire.
La Şcoala "Ion Creangă" s-a format o singură clasă pregătitoare, iar băncuţele sunt aşteptate să vină în câteva zile. "La început, nimeni nu voia să ne ia comanda pentru că au venit foarte puţini bani. În final, am găsit o firmă din Brăila, care a acceptat. Am încercat să fac aceste băncuţe cu o firmă cu care am mai lucrat, dar patronii respectivi mi-au spus că nici banii pentru materiale nu şi-i scot şi nu pot accepta comanda. În final, am ales o soluţie cât mai bună, având în vedere banii primiţi, să fie băncuţe solide, să nu cumva să cedeze sudurile de la partea metalică. Oricum, bani se vor mai cheltui, dar să vedem exact ce mai trebuie. Din ce ştiu ar mai fi nevoie de un colţ de joacă, pe jos, cu mochetă. Toaletele nu le-am schimbat. Cum să le modific? Cine îmi dă mie bani pentru aşa ceva? Am făcut igienizarea cu forţe proprii, iar cu banii pe care i-am avut am plătit datoriile de la utilităţile de iarna trecută", a spus directorul Victor Buzea.
La Şcoala "Mihai Eminescu" s-au realizat trei clase pregătitoare, fiecare cu câte 25 de copii. Aici, firma cu care şcoala colabora în mod curent la realizarea de mobilier şcolar a acceptat să realizeze mobilierul cu sumele alocate. "Am preferat să lucrăm cu aceeaşi firmă pentru că ştiam calitatea lucrărilor, iar la momentul respectiv nici nu prea aveam de unde alege. Săptămâna viitoare vom primi şi materialul didactic necesar. Ne-am gândit să amenajăm şi un spaţiu de joacă, dar sperăm la o rectificare de buget pozitivă", a spus prof. Gabriela Bulhac, directorul adjunct de la "Eminescu".

Unii părinţi vor să renunţe la clasa pregătitoare în favoarea grădiniţei

Şi la Şcoala "Fănuş Neagu" amenajarea celor patru clase necesare nivelului pregătitor este în parametri normali. Directorul Ştefan Aftodor aştepta ieri cele 100 de pupitre comandate. "Am adaptat şi toaletele pentru particularităţile lor fizice, le-am repartizat clase la parter, ca să fie un flux adecvat atât pentru părinţi, cât şi pentru elevi, avem şi cadre didactice titulare la aceste clase. Sperăm să vină toţi copiii care s-au înscris, pentru că am avut câteva cazuri de părinţi care au vrut să-i ducă înapoi la grădiniţă. Le-am explicat că ar fi o mare greşeală. La anul îi vor aduce în clasa I şi colegii lor vor avea deja un an de şcoală, cu un învăţător. Le va fi foarte greu. Sper că i-am convins să îi lase", a explicat directorul Ştefan Aftodor. Clase pregătitoare s-au format şi la Liceul de Artă. Nu s-a făcut, însă, nicio selecţie pe baza aptitudinilor, aceasta urmând să aibă loc abia anul viitor, la intrarea în clasa I. "Am format două clase pregătitoare. La parter am desfiinţat sala de sport şi am compartimentat spaţiul în două săli, am pus parchet, am văruit, că nu puteam lăsa aşa. Pe 1 septembrie va sosi şi mobilierul. A venit deja, dar nu aveam unde să-l depozităm, aşa că am rugat producătorul să mai ţină câteva zile pupitrele. Când vor veni învăţătorii de la cursul de pregătire vom vedea ce ar mai fi de cumpărat, ca să-i primi frumos pe cei mici. Am făcut schimbări şi la toalete, acestea sunt aproape de ei, la chiuvete am făcut un postament ca să fie la nivelul necesar pentru că nu am avut altă soluţie", a explicat directorul Nicolae Enea. Dintre elevii înscrişi, doi au fost retraşi de părinţi pentru că s-ar muta în altă localitate. Dacă este aşa sau nu, directorul Enea a spus că nu ştie, dar că părinţii au dreptul să facă ce doresc. Cele două clase vor avea două învăţătoare cu opt ani vechime, dar care au, deocamdată, un contract pentru un an. "Trebuie să-mi demonstreze în acest an că sunt suficient de bune învăţătoare şi atunci le voi prelungi contractul de muncă", a spus directorul Nicolae Enea.
Clasele pregătitoare au fost mutate de la grădiniţă la şcoala generală, în urma aplicării noii Legi a Educaţiei, cunoscute sub numele de Legea "Funeriu". Ministrul Andronescu nu a fost de acord cu restructurarea sistemului, dar pentru acest an şcolar nu a mai putut să schimbe ceva. La anul, însă, nimeni nu ştie dacă aceste clase vor rămâne în continuare sau se va schimba din nou structura ciclului de învăţământ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro