Mergi la conţinutul principal

Clădirea de patrimoniu a fostei policlinici pentru copii nu mai este un pericol public

• după ce au fost stopate în ultimii trei ani, lucrările de reabilitare au reînceput în forţă, iar imobilul începe deja să îşi arate din nou frumuseţea • şantierul nu va fi închis, însă, mai devreme de vara anului viitor, anunţă conducerea Casei Judeţene de Pensii, instituţia care are în patrimoniu această clădire de referinţă a Brăilei

 

În sfârşit, după ani de zile în care a zăcut abandonată, clădirea monument istoric a fostei policlinici pentru copii, situată pe Calea Călăraşilor, colţ cu Str. Campiniu, nu mai reprezintă un pericol public pentru trecători. De câteva luni, lucrările de renovare a acestui imobil unic în Brăila au fost reluate, iar în prezent structura de rezistenţă este gata, după cum ne-a informat Sorin Enache, directorul Casei Judeţene de Pensii, instituţia care îl are în prezent în patrimoniu. Inclusiv faţada exterioară a fost parţial finalizată, însă şantierul este departe de a fi închis. “Probabil în vara anului viitor ar putea fi gata, iar asta dacă vremea va permite să se lucreze cât mai mult în sezonul rece. Dacă va fi foarte frig, vor fi stopate lucrările inclusiv în interior, iar asta va duce, desigur, la alte întârzieri. Partea bună e că şantierul a fost redeschis şi că s-a rezolvat ceea ce ţine de structura de rezistenţă, asfel încât clădirea să nu mai reprezinte un pericol”, ne-a declarat directorul Enache. Potrivit acestuia, mai mulţi factori au concurat la stoparea lucrărilor pe durata a câţiva ani. De vină ar fi fost inclusiv anumite probleme legate de proiectare, care între timp au fost rezolvate.

Reamintim că tentativa de renovare a acestei clădiri de referinţă a Brăilei durează de circa zece ani.  La sfârşitul anilor 2000, s-au cheltuit 600.000 lei pentru studii tehnice şi proiecte, dar lucrările de reabilitare au început abia în 2012, pentru ca în foarte scurt timp să se oprească. “Toate au mers bine până în decembrie 2013, când am primit o adresă, după nişte discuţii în prealabil, din partea «Concivia» (firma care a câştigat licitaţia pentru executarea lucrărilor n.n.). Aceasta ne preciza, în mod imperativ, că din cauza condiţiilor meteo, dar şi pentru că nu am picat la o înţelegere cu privire la o suplimentare a valorii devizului, lucrările se sistează”, ne explica, în toamna anului trecut, directorul Casei Judeţene de Pensii Brăila.

Valoarea contractului de reabilitare, negociat în 2012, se ridică la peste 7 milioane de lei, deci aproape 2 milioane de euro. În contract există o clauză care spune că “dacă constructorul sistează lucrările, le va continua cu perioada sistată, la preţurile pe care le-a licitat în 2012”. Cu alte cuvinte, nu va exista nicio penalitate pentru cei aproape trei ani în care şantierul a intrat în pauză, iar clădirea a fost lăsată să se degradeze, cu tencuiala care se desprindea permanent de pe faţada exterioară - ameninţare permanentă pentru trecători.

De ce este specială această clădire

Cladirea situată pe Calea Călăraşilor nr. 14 a fost construită în perioada 1935 - 1937, la iniţiativa lui Vasile Demetrescu-Brăila, medic şef al Asigurărilor Sociale din Brăila pe vremea aceea. Stilul său arhitectonic a atras atenţia de la bun început. “Calităţile arhitecturale ale acestei clădiri sunt remarcabile, fiind un exemplar de vârf al arhitecturii moderne din perioada interbelică. Nu întâmplător este una dintre puţinele clădiri din România realizate într-un stil arhitectonic modern şi care se află, totuşi, pe lista monumentelor istorice”, ne explica, recent, Marcian Roman, arhitect, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene de Cultură Brăila.

Imobilul are o suprafaţă de circa 3.600 mp şi în anul 2004 a fost inclus în lista monumentelor istorice la pozitia 58 Br-II-m-B-02077, sub denumirea Palatul Asigurărilor Sociale Brăila. În perioada regimului comunist, din 1955, vreme de 44 de ani, imobilul a găzduit fosta policlinică de copii, considerată, la vremea aceea, una dintre cele mai bune unităţi medicale spitaliceşti din România. La scurt timp după Revoluţie, fosta unitate medicală şi-a închis porţile, clădirea fiind revendicată de Casa de Pensii Brăila, care a preluat-o în proprietate în 2004.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro