Mergi la conţinutul principal

Cit, cum si unde platim impozitul pe cladiri si terenuri

Odata cu sfirsitul sarbatorilor de iarna, incep si grijile de peste an.
Prima dintre ele este plata impozitelor si taxelor locale pe anul
2005, adica impozitele pe casa, teren si masina. Inca de joi, multi dintre contribuabilii braileni constiinciosi s-au grabit sa-si plateasca impozitele si taxele locale aferente anului fiscal 2006, care, potrivit prevederilor unei hotariri a "miniparlamentului" local, sint mai mari cu 6% fata de 2005.

Mircea CIUCASU

Dupa cum ne-a declarat directorul Directiei Finantelor Publice Locale din cadrul primariei municipiului, Stoica Anghelescu, "s-a muncit inca din prima zi lucratoare a anului la organizarea centrelor de colectare, astfel incit, se pare, Braila este singura localitate din tara unde contribuabilii au putut veni sa-si achite impozitele si taxele locale, inca din data de 5 ianuarie".
Plata impozitelor si taxelor se poate face de luni pina vineri, intre
orele 8.00 - 16.30, simbata, 8.00 - 14.30, la cinci centre de colectare care functioneaza in municipiu: Piata Traian, B-dul Al. I. Cuza nr.105, Str. Grigore Alexandrescu, cartierul Brailita si la Caminul Cultural din cartierul Chercea.

Modalitatea de calcul

Pentru contribuabilii care si-au propus sa scape, inca din primele
zile ale anului, de grija impozitelor pe cladiri si terenuri, aferente anului fiscal 2006, prezentam modalitatea de calcul a acestora, pentru a va putea face un calcul preliminar despre cum si cit aveti de platit.
Pentru inceput, trebuie sa cunoasteti ca, in cadrul municipiului,
localitatea este organizata pe patru zone de impunere.
Astfel, potrivit Hotaririi Consiliului Local Municipal nr.284/30 septembrie 2005, pentru stabilirea impozitelor si taxelor locale in anul 2006, impozitul pe teren a fost stabilit dupa cum urmeaza: pentru Zona A - intre B-dul Dorobanti, inclusiv si Dunare - terenul este impozitat cu 6.148 RON/ha/an; Zona B - intre B-dul Dorobanti, exclusiv si calea ferata, respectiv cartierele Hipodrom, Obor, toata strada Transilvaniei, cartierul Ardeal - 4.648 RON/ha/an ; Zona C - formata din cartierele Vidin, Brailita si de la Bariera Calarasi inspre sud - cartierele Viziru I, II, III, Radu Negru, Sos. Buzaului - 3.180 RON/ha/an; Zona D - cuprinsa intre calea ferata si partea de vest a orasului, respectiv cartierele Chercea, Lacu Dulce - 1.511 RON/ha/an.
Baza de impozitare la impozitele pe cladiri a fost stabilita dupa cum
urmeaza: 669 RON pentru fiecare mp construit - pentru cladirile
cu pereti sau cadre de beton armat din caramida arsa, piatra
naturala sau din alte materiale (cu instalatii de apa, canalizare,
incalzire, electrice) si 397 RON pentru fiecare mp construit
pentru cele fara instalatii; 182 RON/mp pentru cladirile cu
pereti din lemn, caramida nearsa, valatuci, paianta si alte materiale
asemanatoare. Cota de impozitare, in cazul persoanelor fizice este
de 0,2 % si se aplica valorii impozabile a cladirilor determinata
potrivit criteriilor si normelor de evaluare prevazute de Codul Fiscal.
Iata acum si modalitatea de calcul a impozitului. Pentru inceput, la apartamente. Sa luam, de pilda, un apartament cu o camera, situat in zona A a municipiului, avind o suprafata utila de 34 mp.
a) se calculeaza suprafata construita desfasurata, prin aplicarea
coeficientului de transformare de 1,20 asupra suprafetei utile: 34 x
1,20 # 40,80 mp.
b) se calculeaza valoarea impozabila in functie de rangul corespunzator municipiului Braila (I) si de coeficientul de corectie (zona A - 1,15): 40,80 x 669 RON/mp x 1,15 # 31.389,48 RON/an.
c) se calculeaza impozitul pe cladiri datorat pentru anul 2005 prin
inmultirea valorii mentionate la pct.b cu cota de 0,2% aplicata
pentru persoane fizice: 31.389,48 x 0,2% # 62,7 RON/an.
Folosind acelasi algoritm, pentru un apartament cu doua camere si o suprafata utila de 56 mp, situat tot in Zona A, impozitul anual este de 103,4 RON, pentru trei camere si o suprafata utila de 67 mp - 123,7 RON/an, iar pentru patru camere si o suprafata utila de 84 mp - 155,1RON/an.
Pentru apartamente situate in Zona B a orasului se modifica doar coeficientul de corectie (1,10), algoritmul de calcul a impozitului fiind acelasi. Prin urmare, la un apartament cu o camera si 34 mp suprafata utila se va plati un impozit anual de 60 RON, doua camere (56 mp) - 98,9 RON, trei camere (67 mp) - 118,4 RON, iar la patru camere (84 mp) - 148,4 RON.
Sa luam, acum, ca exemplu de calcul a impozitului, o cladire cu destinatia de locuinta, cu trei camere, situata in cartierul Hipodrom, deci in zona B a municipiului, cu pereti de caramida arsa, ce are toate instalatiile mentionate mai sus si o suprafata construita de 80,40 mp.
Valoarea impozabila (Vi) se calculeaza astfel: Vi # 80,40 x 669 RON/mp x 1.20 (coeficient de corectie) # 64.545,12 RON/an.
Impozitul anual ce trebuie platit: Vi x 0,2 # 129 RON. Ei bine, daca gospodaria in cauza include si teren, in afara impozitului pe cladire, proprietarul va plati si impozit pe teren.
Acesta se calculeaza astfel: 250 mp - 80,40 mp # 169,60 mp. Impozit pe teren # 169,60 x 0,4648 # 78,8 RON/an.
Pentru o casa cu patru camere si o suprafata construita de 100,80 mp, situata tot in Zona B, impozitul pe cladire este de 161,84 RON, la care se adauga un impozit pe teren de 69,3 RON.
In Zona C a orasului, unde coeficientul de corectie este de 1,15, pentru o cladire cu o camera, avind o suprafata construita de 40,80 mp, impozitul pe casa este de 62,7 RON/an, iar cel pe teren de 66,5 RON/an, pentru doua camere (67,20 mp) - impozitul este 103,4 RON/an, la care se adauga 58,1 RON/an impozitul pe teren, pentru trei camere (80,40 mp) - impozitul este 123,7 RON/an, la care se adauga 52,5 RON/an impozitul pe teren.
Potrivit Codului Fiscal, beneficiaza de reducere cu 50% din impozitul pe cladiri si impozitul pe teren persoanele fizice ale caror venituri lunare sint mai mici decit salariul minim pe economie.
Impozitele si taxele locale se platesc anual, in patru rate egale,
pina la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si 15 noiembrie,
inclusiv. Persoanele fizice care platesc anticipat impozitul pe cladiri si impozitul pe terenuri pina la data de 15 martie a anului fiscal, vor
primi o bonificatie de 10%.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro