Mergi la conţinutul principal

Circuitul de la Valencia a fost modificat pentru a fi mai sigur

Circuitul de Formula 1 din Valencia a suferit unele modificări faţă de sezonul trecut, deoarece piloţii au fost de părere că acesta nu îndeplineşte toate cerinţele de securitate, informează site-ul oficial al competiţiei.

Oraşul spaniol găzduieşte pentru a doua oară un Mare Premiu pe străzile oraşului, iar organizatorii s-au sfătuit cu oficialii FIA şi piloţii pentru a efectua unele modificări.

Una dintre cele mai importante este în zona ieşirii de la boxe, care nu se afla la acelaşi nivel cu pista circuitului, fiind eliminat şi un zid care separa cele două zone. Mai multe viraje au fost lărgite, iar unele ziduri de protecţie au fost mutate mai departe de pistă.

Măsurile de securitate vin după ce la ultimul MP, disputat în Ungaria, pilotul Felipe Massa a suferit o fractură craniană după ce a fost lovit în cap de o piesă căzută de pe un alt monopost, după care s-a lovit în mare viteză de zidul de protecţie.

Altfel, pilotul lui Ferrari, Luca Badoer, a afirmat că în ultimele zile s-a antrenat alături de germanul Michael Schumacher şi este fericit că acesta va asista la cursa din Valencia, deoarece îi mai poate da unele sfaturi.

Marele Premiu de Formula 1 al Europei va avea loc în Valencia, la 23 august.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro