Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Circa 60.000 de refugiati afgani, somati sa paraseasca zonele tribale din Pakistan

Autoritatile pakistaneze au ordonat celor aproximativ 60.000 de refugiati afgani sa paraseasca regiunea tribala din nord-vestul Pakistanului , in apropiere de granita afgana, unde armata pakisaneza lupta impotriva talibanilor si a combatantilor al-Qaida, potrivit unor oficiali citati de AFP.
Autoritatile pakistaneze au dat termen pina duminica refugiatilor afgani pentru a reveni in tara de origine si a parasi regiunea Bajaur, scena unei ample ofensive militare declansate in urma cu aproape doua luni.
"Conform ordinelor Ministerului de Interne, am luat masuri energice impotriva refugiatilor afgani care nu au parasit inca regiunea", a declarat Abdul Haseeb din cadrul Guvernului. Cea mai mare parte a refugiatilor sint in ilegalitate, dupa ce au trecut ilegal frontiera, a precizat acesta.
Refugiatii au fost trimisi in Afganistan in urma cu doi ani, in cadrul unui program de repatriere sprijinit de ONU.
"Potrivit unor informatii, refugiatii afgani sint implicati in actiuni militante sau antisociale, motiv pentru care sint expulzati", a adaugat el.
Intre 30.000 si 90.000 de afgani refugiati in regiune au parasit zona inainte de data limita fixata de autoritati, potrivit unui oficial local.
Declansata in urma cu aproape doua luni, ofensiva din Bajaur s-a soldat, potrivit armatei, cu peste 1.000 de morti in rindul insurgentilor islamisti.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii