Mergi la conţinutul principal

Ciprian Butnaru, noul preşedinte al Judecătoriei Brăila

Începând cu data de 1 ianuarie 2016, Judecătoria Brăila are un nou preşedinte. Prin decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Ciprian Butnaru (fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Brăila în perioada octombrie 2010 - 1 ianuarie 2016) a fost numit în funcţia de preşedinte al instanţei brăilene, după ce a obţinut media 9,15 la examenul organizat de CSM, prin institutul Naţional al Magistraturii (INM).
Magistrat de carieră, fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, Ciprian Butnaru este licenţiat al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii "Ovidius" Constanţa. A urmat cursuri postuniversitare la Universitatea Bucureşti şi a obţinut două masterate, în Ştiinţe Penale şi Drept Comunitar. Mai multe detalii în ediţia de print, de mâine.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro