Mergi la conţinutul principal

Cineva vine tare din urma lui Stancu şi nu, nu-i procuror DNA!

Desigur, însă, domnu' Bunea Stancu nu se va retrage din viaţa publică. Va rămâne pe mai departe preşedinte atât la PSD, cât şi la CJ. Şi vreau să îi transmit încă de pe acum că comite o mare greşeală. Pentru că nu ştiu dacă domnu' Stancu este la curent cu noile schimbări de pe scena politică brăileană, dar faptul că filiala locală a Partidului Naţional Creştin Democrat s-a reorganizat ar trebui să sperie pe oricine. Asta ca să nu mai zic că PNCD are şi un nou preşedinte, numele lui Augustin Iancu având darul de a băga spaima în toţi conducătorii de partide înţepenite suuus de tot în sondaje. Mai mult ca sigur, domnu' Stancu va lua la mişto rebrenduirea PNCD. Normal, când eşti la cota 45% în preferinţele electoratului nu te duce mintea să te gândeşti că ai putea fi doborât şi de către cine?! De alde nimeni, care habar n-are pe unde este intrarea în marele bordel politic din Brăila?

Faptul că PNCD este un fel de PNŢCD, dar cu o consoană mai puţin, nu înseamnă că trebuie tratat cu lejeritate. Pentru că iată, domnu' Stancu, cum vrea Iancu să-ţi ia şunca din fasolea lu' matale, citez: "Vrem să facem o figură frumoasă şi să avem şi noi, în primul rând, senatori şi deputaţi. Evident că vom avea candidaţi şi la primărie, şi la CJ, şi pentru consilieri şi sperăm să obţinem cât mai multe mandate."

Păi, bun, şi dacă PNCD-u' o să aibă şi senatori, şi deputaţi şi consilieri de toate neamurile, genurile şi sexurile, e clar că toate borcanele (fără nicio aluzie) se vor sparge în capul lui Stancu de la PSD. Căci, cum ziceam, el stă cel mai bine acum în clasamentul electoral, faza pe judeţ, deci din ograda lui vor dispărea toate aceste posturi, funcţii etc.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro