Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cine-l mai crede pe inspectorul sef?

"Dupa doua-trei zile de la aflarea vestii ca biletul a fost cistigator, mi s-a comunicat ca la cumpararea acestuia a mai participat si o alta persoana. Repet, acest aspect nu mi s-a adus la cunostinta initial, aflind, ulterior, ca este vorba de participarea lui Sgircitu Titi.
Regret ca numele meu a fost alaturat celui despre care se face vorbire in textul de presa si, dupa cum se poate observa, nu am avut intentia sa am vreo legatura cu aceasta persoana.
In final imi exprim inca o data regretul ca nu am verificat anterior depunerii biletului de Loterie, toate persoanele implicate in cumpararea acestuia". Asa ne spunea, zilele trecute, intr-un comunicat de presa, subcomisarul Catalin Chivu. Si chiar am fi putut sa credem ca intilnirea pe acelasi bilet de loterie dintre seful politiei brailene si Titi Sgircitu, individ cercetat pentru inselatorie tocmai de subalternii lui Chivu, a fost doar o coincidenta nefericita, un accident nenorocit care acum, iata, da de pamint cu imaginea Politiei. Da, am fi putut sa credem, si poate chiar sa intelegem - mai greu, ce-i drept - ca subcomisarul Catalin Chivu si seful Serviciului de Investigatii Criminale, Sorin Leitoiu, au prieteni comuni cu Titi Sgircitu, cel pe numele caruia sint inregistrate aproape 40 de plingeri pentru inselaciune. Explicatiile inspectorului sef, desi cam greu de crezut, aveau o structura logica si, cum spuneam, am fi putut sa-l credem. Sa-l credem pe cuvint.
Doar ca domnul Chivu ne-a mintit. Si nu numai pe noi, ziaristii de la "Obiectiv", ci pe toti cititorii nostri carora le-a aruncat in fata justificarile din comunicatul de care vorbeam la inceput. Caci grupul celor cinci amatori de loterie nu a jucat o singura data. Si chiar daca subcomisarul Chivu ar fi aflat de prezenta in gasca cu pricina a lui Titi Scircitu, abia la citeva zile dupa ce biletul a fost declarat cistigator, se vede treaba ca putin i-a pasat, el continuind sa-si amestece numerele norocoase, linistit, cu cel despre care spune ca regreta ca i-a fost alaturat numele.
Asadar, comisarul Leitoiu, seful Serviciului de Investigatii Criminale, ne-a mintit, spunind ca nu a jucat niciodata la loto, impreuna cu Titi Sgircitu. Subcomisarul Chivu, seful Inspectoratului Judetean de Politie ne-a mintit si el, spunind ca a jucat cu Sgircitu, insa din greseala. Ce fel de Politie este aceasta? Si cum de cei care sint platiti de banii fiecaruia dintre noi pentru a gasi adevarul, ajung sa se incurce in propriile minciuni? Cita incredere sa mai am eu, cetateanul platitor de impozite, ca institutia din ministerul lui Blaga ii va baga dupa gratii pe cei pe care-i ancheteaza, din moment ce politistii se mingiie pe burta cu unii dintre acestia?
Domnilor, de la atita mizerie mi-au pierit cuvintele. Insa mi-a ramas mirosul. Si va spun ca in politia braileana miroase urit.
Miroase a cap de peste.




Categorie articol: 

Comentarii