Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cine ţine Brăila la salariul minim pe economie

Balul Oamenilor de Afaceri, organizat săptămâna trecută de Camera de Comerţ, eveniment în cadrul căruia au fost nominalizate şi au primit trofee şi distincţii cele mai profitabile şi performante firme din Brăila, a readus în prim plan un subiect controversat în judeţul nostru: salariile.

Un spectacol de circ şi prost gust, o sfidare, o bătaie de joc la adresa angajaţilor, cam aşa a fost descrisă în mediul online festivitatea excelenţei în afaceri, uitându-se cu desăvârşire că Topul firmelor este, de fapt, cel mai important eveniment anual din lumea business-ului, fie că e local, naţional ori internaţional.

Ştiu, de regulă acest gen de subiect naşte dispute, controverse, dar, cu toată sinceritatea vă spun, ca anul acesta, parcă niciodată nu am simţit în comentarii o aşa aversiune, o aşa aciditate şi atâtea reproşuri la adresa antreprenorilor locali. De parcă, de tot dezastrul acesta economic din Brăila, ei sunt singurii vinovaţi.

Ştiu că suntem în prag de alegeri, perioadă în care oricum spiritele sunt mult mai încinse, iar comentatorii mai însufleţiţi, dar nu asta m-a determinat să abordez acest subiect. A mai fost ceva: am putut desluşi, printre rânduri, printre cuvinte, o adevărată disperare - prea multe salarii minime pe economie la Brăila, o frustrare ţinută prea mult timp în stare latentă, pentru care balul oamenilor de afaceri a fost parcă un fitil.

N-am fost, nu sunt şi nici nu voi fi vreodată patron. Mi se pare o responsabilitate uriaşă, un efort nemeritat de mare ca să răzbeşti prin hăţişul legislativ şi financiar, prin jungla aceasta în care s-a transformat mediul de afaceri. De aceea, am tot respectul pentru cei capabili să-i facă faţă şi să-şi asume sarcina de a garanta chiar şi un singur salariu. Sunt, aşadar, un simplu slujbaş, cu toate aşteptările, speranţele, ba chiar şi cu frustrările inevitabile. Singurul meu avantaj este că, datorită meseriei, am avut ocazia să întâlnesc  tot felul de patroni. De la cei pentru care salariaţii sunt colegi de muncă, până la cei pentru care sunt doar sclavi. De la cei care înţeleg că succesul unei afaceri depinde şi de gradul de implicare, responsabilizare şi retribuire a salariaţilor, până la cei pentru care doar propriul profit contează. Pe scurt, am întâlnit şi patroni adevăraţi lideri, dar şi patroni de-a dreptul toxici.

Nu ştiu să vă spun care variantă predomină la Brăila, calitatea umană a unui om de afaceri nu e măsurabilă nici financiar - contabil, nu e nici criteriu în topul firmelor. Ştiu însă că e o mare nedreptate să-i bagi pe toţi în acceaşi oală, să-i transformi la grămadă în inamicul public numărul 1, în vinovatul suprem pentru dezastrul din oraşul acesta. Pentru că, la urma urmei, adevărata problemă nu e dacă şeful e un satrap sau te tragi cu el de şireturi, ci faptul că, la Brăila, indiferent de cât de buni sau răi sunt patronii, amărâtul ăla de minim pe economie chiar e o realitate.

Pe care o s-o demonstrez cu cifre. La începutul anului 2016, în baza datelor puse la dispoziţie de Inspectoratul Teritorial de Muncă, Ziarul Financiar a realizat o hartă a situaţiei salariale din România. Conform ei, în ianuarie 2016, 20.397 brăileni câştigau salariul minim pe economie, 27.848 între minim şi mediu,  5.397  între mediu şi 5.000 lei şi doar 429 peste 5.000 lei. Adunaţi laolaltă, toţi salariaţii aceştia însemnau doar 49,6 % din populaţia activă a judeţului. Concluzia ... doar jumătate dintre brăilenii apţi de muncă au un job, iar din jumătatea asta, aproape 90% câştigă minimul, cel mult mediul pe economie. Un salariu mediu care, la început de 2016 era de 1.530 lei net, sumă ce ne situa pe locul 30 la nivel naţional.

Între timp salariul minim a ajuns 1.250 lei brut, iar cel mediu, în septembrie, ultima lună de raportare statistică, a fost de 2.898 lei. Adică bani efectiv în mână 925 lei (205 euro) pentru minim şi 2.000  lei (450 euro) pentru mediu. Nişte venituri extrem de mici chiar şi pentru România, nu mai spun de Uniunea Europeană. Iar preţurile, cheltuielile curente şi obligatorii...

Dar sunt patronii singurii vinovaţi? Categoric NU. Atâta vreme cât pentru un salariu net de 925 lei, cheltuia angajatorului este de 1.538 lei, dar 613 lei merg către stat, prin taxe şi impozite, adică peste 40%, nu e corect să îndrepţi degetul într-o singură parte. Dar ar putea să dea mai mult? Categoric DA. Însă pentru asta ar fi nevoie de câteva lucruri simple.

Poate dacă instituţiile statului şi-ar face treaba şi n-ar mai veni în control cu gândul cât să ceară şpagă, cât amendă, căutând nod în papură în unele locuri şi, dimpotrivă, fiind de-a dreptul oarbe în altele, dacă contractele s-ar licita pe bune, dacă devizele n-ar mai fi umflate artificial astfel încât să se acopere şi parandărătul, dacă evaziunea..., dacă piaţa muncii..., dacă pomenile de la stat..., dacă ar fi drumuri şi utilităţi, dacă s-ar dori cu adevărat atragerea de investitori, din ăia veritabili, nu marionete pentru politicieni, dacă, dacă, dacă... Şi, de ce nu!, dacă sindicatele, organizaţiile profesionale şi patronale n-ar fi atât de aservite, dacă lupta lor s-ar concentra pe drepturile membrilor şi mai puţin pe care lider iese în frunte astfel încât la un moment dat să devină demn de nominalizat pe listele electorale...

Exact, lucruri simple şi normale în orice stat de drept, în care fiscalitatea pe muncă nu trebuie să acopere corupţia, avariţia şi prostia. Cred sincer că, abia atunci când lucrurile acestea vor fi rezolvate, vom putea vorbi de un mediu de afaceri onest, care se va autocurăţa şi va marginaliza de la sine intruşii, şpăgarii, „proprietarii de sclavi”.

Deşi acum pare o utopie, eu sper în această normalitate şi la Brăila. Pentru că normalitate nu e ce s-a comentat zilele acestea. Normalitate ar fi ca, pentru tot efortul depus peste an, o festivitate a excelenţei antreprenoriale să fie un motiv de bucurie, de mândrie, nu doar pentru patroni, ci pentru pentru toţi salariaţii unei firme nominalizate în top ten.




Categorie articol: 

Comentarii