Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cinci ani!

Au trecut 5 ani de la tragedia din Clubul Colectiv. Cinci ani! Mai mult decât a durat Primul Război Mondial! Cinci ani în care procesul principalilor acuzaţi nu s-a finalizat. Cinci ani în care, de fapt, nu s-a schimbat mai nimic nici în privinţa autorizării unor asemenea cluburi (şi nu numai), nici în ceea ce priveşte asistenţa medicală în cazul marilor arşi. Nu avem încă un centru pentru mari arşi, nu avem încă reguli eficiente în privinţa măsurilor antiincendiu (probabil va trebui să se întâmple o tragedie şi în vreun bloc nou de locuinţe, ca să se conştientizeze faptul că sunt o mulţime de cartiere noi în care, de exemplu, o maşină de pompieri nici măcar nu are loc să intre). România a sperat atunci la un restart general. România a crezut atunci că evenimentul acela va fi şansa unui nou început. Nu, nu a fost.

Dar cel mai trist este că, după toţi aceşti 5 ani, vinovaţii sunt încă liberi. Că procesul acuzaţilor nu s-a finalizat nici acum! Că un proces care ar fi trebuit să fie un exemplu de celeritate, dată fiind gravitatea faptelor celor inculpaţi, este tărăgănat de atâta amar de vreme. Nu e doar vina Justiţiei pentru această situaţie. Este deopotrivă vina celor care legiferează, este vina tuturor celor care, la nivelul lor, emit acte normative, reguli, proceduri şi norme de tot felul prin care asemenea situaţii sunt, de fapt, posibile. Din cauza lor, cercetările pot dura la nesfârşit, termenele se pot prelungi, fiecare inculpat sau avocat poate cere amânări peste amânări şi se poate agăţa de fel de fel de chichiţe procedurale.

Iar cel mai pervers efect al acestei tergiversări este alegerea unuia dintre principalii suspecţi în aceeaşi funcţie pe care o ocupa la momentul tragediei. De fapt, aceasta este marea ruşine a acestor 5 ani: 30 octombrie 2020 îl găseşte pe Piedone reales ca primar – nu în acelaşi sector, ci în cel vecin. Şi nu, nu este vina celor care l-au votat. Este uşor să arunci vina pe nişte oameni ţinuţi prea mult în întunericul vieţii lor. Este vina întregului sistem că individul a putut să candideze din postura de inculpat. Pentru că, dacă procesul s-ar fi finalizat, după atâta amar de vreme, Piedone ar fi fost fie deja condamnat definitiv, deci s-ar fi aflat în puşcărie şi nu ar fi putut candida, fie achitat – şi astfel s-ar fi putut prezenta la alegeri precum oricare alt candidat – curat din punct de vedere legal, chiar dacă nu neapărat şi moral.

Au trecut 5 ani, dar România e la fel ca în 30 octombrie 2015: aşteaptă şansa unui nou început, doar ca să nu facă nimic.




Categorie articol: 

Comentarii