Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cibu se joaca de-a demisia

Presedintele PNL Braila, Constantin Cibu, a decis sa mai amine vreo saptamina luarea unei decizii drastice privind demisia din functia de lider de organizatie si de renuntare la candidatura la Senat. Daca miercuri, inainte de sedinta cu citiva dintre liderii PNL, Cibu era hotarit sa-si dea demisia, pe motiv ca nu accepta sa fie tratat "ca un papagal fara personalitate" de catre sefii de la Bucuresti, dupa sedinta, el s-a mai potolit si si-a reconsiderat pozitia, in urma rugamintilor colegilor. Cibu ne-a explicat ca liderii PNL i-au cerut sa nu faca acest pas, pentru ca ar afecta puternic imaginea organizatiei intr-un moment total nepotrivit, inainte de alegeri, cind este nevoie mai mult decit oricind ca echipa sa fie puternica si unita: "Nu mi-am schimbat opinia, ramine in picioare parerea mea cu privire la demisie, dar totul se va lamuri dupa Delegatia Permanenta Nationala. Nu stiu exact cind va fi aceasta, saptamina viitoare sau cealalta. Membrii Biroului Permanent nu sint de acord cu ceea ce am de gind sa fac, mi-au spus ca nu este o idee buna si ar afecta imaginea partidului, ca sa nu mai spun ca este nevoie sa se munceasca acum la partid, pentru alegerile parlamentare". Intrebat daca a avut o discutie si si-a lamurit problemele cu colega sa Diana Tusa - pe care o acuza zilele trecute ca ar fi la originea acestui conflict, ca l-a instalat pe Stefan Radulescu in functia de director "Electrica" si ca promite bani si functii, pentru cazul in care va fi aleasa deputat -, Cibu a declarat ca el n-a avut niciodata probleme cu cea in cauza. Mai mult, liderul PNL n-a mai admis faptul ca el insusi a acuzat-o de toate aceste lucuri, ci a vorbit despre acuzatii aduse la modul general, de unii, nu se stie exact cine: "Eu nu am avut nici o problema cu ea. Ea a fost acuzata ca ar fi facut aceste manevre cu Radulescu si ca ar promite bani si functii, am intrebat-o astazi daca este adevarat si ea nu recunoaste nimic, spune ca nu este adevarat. Treaba ei ce face, eu i-am spus ca poate sa ramina candidat al PNL la alegerile parlamentare, insa ma indoiesc ca va avea sprijinul total din partea organizatiei judetene PNL". Intrebat fiind daca el, unul, ii acorda sprijinul Dianei Tusa, liderul liberal a raspuns: "Eu ce pot sa fac, de unul singur?!".
In ceea ce o priveste, Diana Tusa a admis ca a avut ieri o discutie cu liderul PNL Braila si ca si-au lamurit niste lucruri: "Daca discutam despre faptul ca nu are nimic impotriva ca sa candidez la Braila, e o problema mai veche, pentru ca eu am primit mai demult votul colegilor din organizatia judeteana, pentru aceasta candidatura. Dintotdeauna au existat, insa, anumite animozitati fata de mine din partea unor membri PNL, pentru ca eu mi-am pastrat pozitia, indiferent de opinia lor. Domnul Cibu a avut dreptate cind a spus ca intre noi doi nu au existat probleme, dinsul a considerat la un moment dat ca acuzatiile care mi se aduc sint adevarate, insa, intre timp, s-a convins ca nu avea dreptate. Nu eu sint sursa conflictelor din PNL sau dintre PNL si alte partide si nici nu vreau sa fiu amestecata in nici un fel de conflict, eu nu-mi pierd vremea in astfel de dispute, am venit sa fac treaba pentru braileni, in special pentru cei din colegiul meu si cu asta ma ocup. Nu stiu de ce se tot imprastie zvonuri pe seama mea, in incercarea de a ma implica in tot soiul de conflicte cu care nu am nimic in comun".




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii