Mergi la conţinutul principal

Cibu face harcea-parcea ditamai brandul Brailei

Nici n-a inceput campania electorala pentru alegerile parlamentare si candidatii liberali braileni se contreaza, dar nu cu contracandidati din alte partide, ci intre ei. Disputa, de toata jena, a avut loc ieri, in cadrul unei conferinte de presa, intre candidatul Vasile Datcu si candidatul Constantin Cibu, dupa ce primul a comentat ca, in ultimii 25 de ani, in Braila nu s-a facut nimic, in afara de Revolutie: "De 25 ani, un singur lucru s-a intimplat important in Braila. Revolutia, in rest, absolut nimic! In conditiile astea, sigur ca ar trebui sa se ia de git toata clasa politica. Eu le-am dat mai de mult ideea sa se sinucida, dar n-au facut-o". Simtindu-se vizat, in calitate de fost primar al Brailei, de observatiile acestea dure, Constantin Cibu l-a intrerupt pe colegul sau, pe un ton iritat: "Ce intelegi tu prin nimic? Ce-ai dori sa se fi facut?". Datcu s-a repliat: "Nimic, din punct de vedere economic. Au fost doua initiative de care s-a ales praful, una este Parcul industrial si a doua este Zona Libera care, de multa vreme, este la dispozitia unor capre si oi. De aceea, PNL vrea sa propuna doua proiecte: primul, un parc industrial specializat pe procesarea si industrializarea resurselor agricole, pentru care Braila are suficiente resurse si al doilea, port turistic si pescarie, pentru care se pot accesa fonduri. De port pot sa ma ocup eu si promit ca o sa incep sa ma ocup, de partea de accesare fonduri. In ce priveste amplasarea portului, exista si asta, destul de limpezita la nivelul nostru, este si oportun, pentru ca dupa cum ati vazut, vara exista o multime de tipi care vin sa-si parcheze barcile, iahturile, etc".

"Taci, ma, ca te string de git!"

Cibu, care in tot timpul discursului lui Datcu, a dat ochii peste cap, a explicat mai apoi: "Domnul Datcu nu este la zi cu toate problemele care sint in curs de rezolvare, cu portul turistic, cu portul de ambarcatiuni, cu pontonul de acostare a navelor etc. Extinderea portului pentru barci si inlocuirea celui existent cu altul nou sint cuprinse in programul PHARE, care cuprinde reabilitarea centrului istoric si a falezei si la care se lucreaza la ora actuala. Pontonul de acostare e aproape gata, se lucreaza acum la proiectul pentru navele mici, deci oricum, vom avea, fata de alte orase dunarene, o zona pentru a adaposti ambarcatiunile de agrement si vor veni si altii, din alte orase, sa le lase aici". "In cursul iernii nu se pot adaposti aici, ca e nevoie de bazine", a opinat Datcu. "Taci, ma, ca te string de git! Sint niste proiecte speciale, nu le stii tu!", i-a spus Cibu colegului sau, in stilul caracteristic.
Neinspirat, liberalul Petrica Popa l-a iritat si mai tare pe Cibu, sustinind si el necesitatea si oportunitatea dezvoltarii unui port pescaresc in Braila: "Oricum, initiativa unui port pescaresc la Braila ar putea aduce in atentie un vechi brand al orasului. Daca citim cartea “Istoricul orasului Braila”, de Constantin C. Giurascu, vedem ca Braila a fost reprezentata prin Balta Brailei, cu turmele de oi, de vaci, de porci, cu cantitati incomensurabile de peste de toate dimensiunile si calitatile". "Da' pestele de unde il importam?", l-a luat peste picior Cibu, pescar cu experienta, pe colegul sau. "Pestele nu trebuie importat, piscicultura trebuie incurajata in judetul Braila, numai ca acest lucru trebuie facut de catre Consiliul Judetean, nu a fost facut niciodata si nu stiu cind va incepe sa se faca", a spus Popa. "Mai, tu nu intelegi ca nu mai e obiectul muncii, nu mai e peste. Unde e pestele? Adica, eu ma duc pe Dunare si nu prind un peste si tu vrei port pescaresc?! Problema este braconajul exagerat cu curent electric. Nu numai ca sint zone pe arealul acesta al Dunarii in care, la ora actuala, daca stai cu sonarul ore intregi, nu vezi nici un peste si sint zone care sint batute permanent de braconieri si vad ca nimeni nu ia nici o masura de a-i opri. Pescuitul electric este dezastrul Brailei, in perioada urmatoare. Nu mai vorbim de poluarea pe Dunare, dar pe asta nu o creeaza numai Romania".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro