Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cibu e ingrijorat de scaderea nivelului Lacului Sarat

Consilierul municipal brailean Constantin Cibu se declara ingrijorat de situatia Lacului Sarat, al carui nivel a scazut foarte mult, din cauza temperaturilor ridicate. Cibu trage un semnal de alarma, cerind autoritatilor sa ia masuri, pentru ca, altfel, "mor dihaniile" din lac si s-a dus una dintre atractiile Brailei!
"Din cauza conditiilor meteo din ultimele zile, a lipsei totale a precipitatiilor in municipiu, Lacu Sarat a secat aproape trei sferturi. Noi nu putem sa raminem in continuare la mila Domnului, trebuie sa gasim mai multe solutii alternative, pe care autoritatile sa le aplice. Eu cred ca daca va continua aceasta canicula inca doua saptamini, vom ramine fara apa in lac. Iar daca nu se iau aceste masuri, care trebuie stabilite impreuna cu Mediul, cu institutiile care se ocupa de apa, in brandul nou al Brailei, probabil ca Lacu Sarat nu va mai aparea, ci va fi inlocuit cu pizza de la Bella Italia. Nu este o gluma, Lacu Sarat este in mare, mare pericol". Intrebat cam care ar putea fi solutiile pentru a impiedica secarea completa a lacului, Cibu a spus: "Nu stiu, astea trebuie sa le gaseasca administratia locala". L-am mai intrebat pe Cibu, in calitate de fost primar, daca are cunostinta despre asa-zisele izvoare ale lacului, care, daca ar fi desfundate, asa cum spun unii, apa ar creste din nou: "Nu stiu nimic de asa ceva, sint legende, nu e nimic adevarat, dar pericolul este real. Eu am trecut intimplator pe linga statiune si am ramas uimit ce a ramas din lac. Trebuie gasita o solutie alternativa, nu sa ne bazam numai pe ploi! Altminteri, risca sa moara toate dihaniile alea care traiesc in lac, viermisorii aia si se termina cu namolul sapropelic!".




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii