Mergi la conţinutul principal

Chivu contra Chivu

Dupa ce a trecut prin verificarile Corpului de Control al ministrului Internelor si Reformei Administrative, seful Politiei brailene va ajunge si pe mina procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie. De data aceasta, insa, nu s-a trezit anchetat peste noapte, ci chiar el a cerut sa fie pus in postura de acuzat, toate acestea pentru a dovedi ca nu are legaturi cu fratii Sgircitu. Comisarul Catalin Chivu s-a prezentat, ieri, la Parchetul de pe linga Tribunalul Braila, solicitind veridicitatea tuturor acuzatiilor aparute in presa privind eventualele legaturi pe care le-ar avea cu lumea interlopa. Decizia sa este o urmare a scandalului izbucnit la inceputul saptaminii trecute, atunci cind fratele lui Titi Zgircitu, Ionel Sgircitu, l-a batut pe cameramanul PRO TV, Gabi Stoica.
Dupa zeci de minute de emisie in care PRO TV a readus in prim-plan afacerile familiei Sgircitu si scandalurile in care au fost implicati, subiecte prezentate de cotidianul nostru la momentul cind erau "fierbinti", comisarul Chivu a decis sa puna capat tuturor acuzatilor ce i s-au adus, "autosesizindu-se" organelor competente. Astfel, seful Politiei vrea sa demonstreze ca averea si-a construit-o cinstit si ca nu are nici o legatura cu nici unul dintre cei doi frati, desi cu Titi Sgircitu a jucat la loto intr-o perioada in care acesta era cercetat in zeci de dosare penale. "In legatura cu unele aspecte semnalate in ultimul timp pe postul de televiziune Pro TV, in care s-au facut comentarii conform carora fratii Sgircitu, in prezent cercetati pentru savirsirea mai multor infractiuni, nu au fost trimisi in judecata pina in acest moment deoarece au fost favorizati de politie si parchet, ieri, 9 iulie, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, comisar Chivu Catalin, s-a prezentat la Parchetul de pe linga Tribunalul Braila si a formulat doua sesizari, respectiv, una catre Serviciul Teritorial Galati al Directiei Nationale Anticoruptie, solicitind sa fie cercetat pentru eventuale fapte de coruptie si dobindirea averii, si a doua catre Parchetul de pe linga Curtea de Apel Galati, solicitind sa fie cercetat pentru favorizarea infractorului", se arata intr-un comunicat remis redactiilor de Biroul de Presa al IPJ Braila.
Anchetele procurorilor galateni se vor indrepta asupra comisarului Chivu dupa ce acesta doar ce a iesit din alte doua verificari de amploare, in mai putin de doua saptamini. Reamintim ca, la sfirsitul lunii trecute, politistii braileni au primit "vizita" de lucru a unei echipe a Corpului de Control al Ministrului. Surse demne de incredere ne-au precizat ca ancheta a avut ca tema niste presupuse fapte de coruptie si eventualele legaturi intre seful Politiei si lumea interlopa. Reprezentanti ai Ministerului ne-au confirmat faptul ca acest control a existat, dar nu ne-au precizat care a fost si tema acestuia, explicindu-ne, insa, ca nu a fost vorba despre o evaluare de rutina a activitatii Inspectoratului de Politie al Judetului Braila. Ultimul control de la Bucuresti a fost cel dispus de ministrul de Interne, Cristian David, de dupa bataia cameramanului, control in fruntea caruia s-a aflat adjunctul inspectorului general al Politiei Romane, chestor principal Stefan Iancu. Nu lipsit de importanta in acest context este faptul ca sotia sefului IPJ Braila, Cleopatra Chivu, este procuror in cadrul DIICOT Galati.
Nici prim-procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Braila nu se sperie de cercetari pe tema "Sgircitu". Asta in conditiile in care procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a dispus demararea unei anchete pentru a se stabili legalitatea solutiilor date de procurorii braileni in cauzele in care au fost implicati cei doi frati. "Nu ne temem de verificari pentru ca absolut toate solutiile emise sint legale si temeinice, fondate pe probe riguros administrate. Solutiile in cauzele privindu-i pe Titi si Ionel Sgircitu nu au fost emise de un singur procuror, iar acestea au fost examinate si de primul-procuror. Faptul ca primul-procuror nu a infirmat aceste solutii si ca plingerea persoanei interesate, formulata la instanta de judecata impotriva solutiei procurorului, a fost respinsa, arata ca ne-am facut pe deplin datoria, asa cum profesia ne-o cere. In acest context, facem un apel ferm la cetateni sa se gindeasca profund cind iau o initiativa in domeniul afacerilor, pentru ca este foarte greu sa stabilesti adevarul, daca este sau nu inselaciune, mai ales in conditiile intocmirii unor acte oficiale, in perfecta legalitate", ne-a precizat Fanel Mihalcea, prim-procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Braila.

Prim-procurorul Mihalcea spune ca infractorii profita de lacunele din legislatie

Politia si Parchetul s-au plins, de-a lungul timpului, de legislatia in domeniul penal, care se modifica intr-un ritm rapid si fara a se tine seama si de problemele de care anchetatorii se lovesc in timpul cercetarilor. Mai mult, la ora actuala ea a stirbit posibilitatile organului de urmarire penala de a actiona cu celeritate, astfel incit nu pot fi strinse toate probele necesare de la inceput, fiind limitati de dispozitiile procedurale actuale. "Opinia publica, cum e si firesc, vrea operativitate si calitate de la noi. Acestea sint si dezideratele noastre, dar trebuie facut un efort general, care intirzie, de cei care au initiativa legislativa, astfel incit legislatia sa fie pusa de acord cu realitatile sociale ale zilei. Aproape in toate modificarile legislative nu s-a tinut cont de punctul de vedere al procurorilor si politistilor. Ba, din contra, au aparut peste noapte si ne-au pus in dificultate. Dar chiar in aceste conditii am facut eforturi evidente, in mod continuu, de a face fata situatiei ivite. Este stiut faptul ca schema de procurori a Parchetului de pe linga Tribunalul Braila si unitatile subordonate este decimata de multi ani, in sensul ca, spre exemplu, statul de functii este ocupat in proportie de 65%. Desi am sesizat acest aspect in mod repetat forurilor competente, eforturile noastre sint in zadar", a punctat prim-procurorul Fanel Mihalcea.
Sursa citata ne-a relatat o situatia in care scaparile legislative ingreuneaza ancheta si uneori chiar o pericliteaza. In cazul unui omor, intr-o zona mai indepartata a judetului, echipa de cercetare penala porneste de indata la locul faptei, pentru a efectua activitatile ce se impun. In situatia in care corpul delict, fie el cutit, topor sau alt corp contondent, este aruncat de autor in curtea vecinului si acesta refuza sa le permita anchetatorilor sa-l ia, ei sint pusi in situatia de a cere, potrivit legii, autorizatie de perchezitie de la judecator. Aceasta presupune probe administrate, inceperea urmaririi penale in cauza, ceea ce inseamna scurgere de timp pina la obtinerea autorizatiei. In tot acest interval, probele se depreciaza, ancheta stagneaza pentru ca medicul legist trebuie sa vada corpul delict etc.
Intrebat daca se poate vorbi despre faptul ca infractorii si-au luat-o in cap din cauza lacunelor din legislatie, prim-procurorul Parchetului brailean a confirmat acest aspect, adaugind ca: "Dreptul la aparare nu poate fi ignorat. Ne ferim de abuzuri, pentru ca riscam sa platim, sa raspundem atunci cind incalcam drepturile persoanei cercetate. Am simtit de multe ori, din mass-media, ca opinia publica doreste mai multa severitate in aplicarea legii, in special la infractiunile care vizeaza viata si integritatea persoanei. Se vrea, de multe ori, ca unele persoane cercetate pentru anumite fapte penale sa fie arestate, iar daca nu se intimpla asta, se reproseaza politistilor si procurorului. Toata lumea uita ca masura arestarii preventive este atributul exclusiv al judecatorului si ca, chiar daca noi am propune arestarea unei anumite persoane, judecatorul o ignora daca conditiile legii nu sint indeplinite", a adaugat Mihalcea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro