Mergi la conţinutul principal

Chiru catre SRI: "Vreau sa le transmit pe aceasta cale ca eu nu ma trezesc vorbind"

Reporter: Domnu' Chiru, deci matale nu mai stii alte bancuri cu tine?

Chiru: Eram sigur ca nici tu nu o sa ma crezi. Nimeni nu ma crede in Republica Braila. Ce trebuie sa fac eu ca sa conving opinia publica ca telefoanele imi sunt ascultate? Ma, si nu este vorba ca-mi sint ascultate 5-10 minute pe zi. Asta nu ar fi o problema, pentru ca in aceste 5-10 minute pot sa fac un mic efort sa nu vorbesc la telefon si, logic, aia de la SRI nu ar avea ce sa asculte. Problema este ca sint monitorizat non-stop. Stii ca si atunci cind sun sa-mi verific creditul, sint interceptat? Ce gura ma-sii ii intereseaza pe spionii astia de 2 lei ce discut eu cu robotul de la Vodafone? Faza este ca baietii astia de la SRI sint si prosti facuti gramada. Deci de fiecare data cind vorbesc cu robotu', mi se spune aceeasi chestie. Ca am vorbit de 354 sau 618 dolari, depinde de luna, dar nu discut niciodata cu el - de fapt cu ea - secrete de serviciu. Nu spun ce licitatii a mai masluit Bunea la munca, nu amintesc nimic despre spagile care se iau la lucrari, la angajari etc. Vreau sa le transmit pe aceasta cale ca eu nu ma trezesc vorbind.

Reporter: Ce motiv ar avea, totusi, baietii de la SRI sa-ti asculte telefoanele?

Chiru: Nu stiu. Eu daca as fi in locul lor nu mi-as asculta telefoanele. Probabil insa ca Gheorghe Chiru, adica eu, este o persoana incomoda. Se prea poate sa fiu considerat un terorist pentru administratia publica locala, din moment ce vreau sa demontez acest sistem pina la ultima piulita si sa-l repar, sa-l fac sa functioneze. Nu-i exclus ca dl. Bunea sa fi facut cine stie ce plingeri la SRI, sa fi zis ca pun la cale ceva, iar baietii cu ochi albastri, care sint sigur ca sint de partea lui, sa ma fi luat in colimator.

Reporter: Ai vorbit vreodata cu cei care iti asculta convorbirile?

Chiru: La inceput nu le-am zis nimic. Mai intii am vrut sa ma conving ca imi asculta telefoanele. Eh, si dupa ce am vazut ca baietii stau non-stop pe fir, am intrat in vorba cu ei. Ma, dar stii cit de incapatinati sint? Un cuvint nu scot. Am schimbat tactica si am zis sa incep sa-i injur. Da' de alea grele. De mama, de nevasta, cu curve, cu javre, cu de toate. Valeu, daca ai sti ce era la gura mea? Ca, sincer, poate nu m-oi pricepe eu la multe pe lumea asta, dar la injurat nu cred ca ma intrece nimeni. Nici macar Bunea, desi vad ca a cam inceput sa faca fandari, sa se laude ca le are cu injuratul. Deci ii dau dictare cind vrea muschiul lui atrofiat!

Reporter: Si zici ca astia in timp ce iti asculta telefoanele vorbesc intre ei?

Chiru: Bineinteles, doar nu crezi ca-s nebun! Ma, si nu discutau despre campionatul mondial de fotbal, ca daca ziceau ceva de Brazilia sau Italia ma bagam si eu in vorba, ca ma pricep. Ziceau niste ciudatenii despre indicative, despre nume de cod, n-am inteles nici o iota. Pai ce gura mamii lor, ma, de cind isi fac ei treburile de serviciu pe banii mei si pe telefonul meu? Stii ce scandal am avut cu Bunea, atunci cind i-am dat si eu doua telefoane lu' bunica-mea sa nu-mi mai gateasca paste, ci sa-mi faca niste pastai? M-au acuzat toti ca vorbesc in interes personal, ca daca vreau sa vorbesc la telefon, sa-mi cumpar cartela din banii mei si sa vorbesc cit vreau. Iar smecherii astia de la SRI isi permit sa-si faca joburile pe banii altuia? Sa mor daca nu ii reclam, nu las treaba asa. Ma gindesc ca si altor braileni le sint ascultate telefoanele. Tu ai telefon? Eh, inseamna ca si pe-al tau il asculta. Poate ca nu ti-ai dat tu seama pina acum, poate ca nu ai dat importanta, dar sa stii ca poti fi una dintre victime.

Reporter: Pe-al lui Bunea il asculta?

Chiru: Nu, nu cred. Ce naiba sa afle de la Bunea? Nu vreau sa ma cert cu seful meu - de fapt nici n-as avea cum, pentru ca inca nu ne-am impacat -, dar parerea mea este ca el spune numai timpenii la telefon. Intimplator, l-am auzit de vreo doua ori. Pacat ca n-am avut un reportofon la mine, sa-l inregistrez, sa-ti aduc si tie sa asculti, sa te strici de ris. Poate ca nici eu n-oi fi vreun mare intelectual, vreun mare geniu, dar macar stiu sa leg doua vorbe, sa fiu coerent in ceea ce spun. Nu intimplator am spus ca dintre mine si Bunea, unul sigur nu e sanatos la cap. Acum, problema este cine-i ala care ar trebui sa treaca pe la doctor? Iar cum amindoi sintem orgoliosi, bineinteles ca nici unul nu vrea sa cedeze si sa mearga la medicul de familie sa-i dea trimitere. Si stam asa de doi ani de zile, suspectindu-ne reciproc si facindu-ne nebuni. Iar in tot acest timp, contribuabilul brailean, care a platit pentru a afla care-i mai nebun dintre noi doi, asista la o lupta surda. Eu zic ca ar trebui sa facem ceva in acest sens, ca doar sintem barbati in toata firea, si sa mergem o data la spital. Domn'e, aici la Braila avem specialisti jos palaria care ar putea da un verdict dupa prima consultatie. Da, cred ca asta am sa fac dupa ce terminam acest interviu. Am sa merg la Bunea si am sa-i zic: "Bai Gica, asteapta lumea afara sa afle care-i treaba cu noi!". Eu recunosc, uneori imi vine sa plec inot pina in America, da' vreau sa recunoasca si Bunea ca de multe ori l-a batut gindul sa mute Consiliul Judetului la el acasa. Eu i-am zis ca nu se poate, dar stiti ce mi-a spus? "Ma, tu cred ca ESTI sanatos la cap!"

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro