Mergi la conţinutul principal

Chiriac recunoaşte că s-a cam hazardat cu diplomele de excelenţă pentru consilieri

• preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a recunoscut, recent, că poate titulatura “de excelenţă” trecută pe diplomele acordate membrilor Consiliului Judeţean din 1992 şi până în prezent nu a fost cea mai potrivită • acesta a punctat că diplomele puteau la fel de bine să fie “de participare”  • chiar şi aşa, acesta a avut grijă să îi atace pe consilierii PNL care au criticat ideea sa de a marca în acest fel Centenarul şi Brăila650

 

Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a comentat, recent, episodul acordării diplomelor de excelenţă tuturor consilierilor judeţeni în urma căruia a primit o serie de critici din partea celor din opoziţie şi chiar a unora dintre cetăţeni. Acesta a recunoscut că poate formularea “de excelenţă” nu a fost una tocmai potrivită şi că s-ar fi putut acorda diplome de participare, însă intenţiile sale au fost de a-i recompensa simbolic pe cei care au contribuit într-un fel sau altul de-a lungul anilor la bunăstarea judeţului Brăila, marcând astfel Centenarul, Brăila650 şi împlinirea a 26 de ani de la înfiinţarea insituţiei pe care o reprezintă.

“Nu puteam să fac o diferenţiere între colegii care au vorbit şi cei care nu au vorbit în plen, foştii sau actualii consilieri. Până la urmă, toţi au fost şi sunt consilieri judeţeni. Acum, câteodată e mai bine să taci decât să vorbeşti. E valabil şi pentru unii dintre actualii consilieri. Pentru că nu spun nimic şi chiar nu înţelegi nimic. Ba chiar fac mai mult rău. Ştiţi cum e?! Ca şi cum eu aş fi într-un vapor şi nu aş vedea marea. Asta e valabil pentru toţi mateloţii care au mai fost. Dacă stau foarte mult în sala motoarelor pe acolo, s-ar putea să nu vadă marea din cauza vaporului. (...) Poate că a fost prea mult spus diplomă de excelenţă şi această acţiune a fost făcută puţin pe repede înainte, să spun aşa, şi nu m-am gândit foarte bine. Poate că era mai bine să îi spunem diplomă de participare, nu de excelenţă. Până la urmă, unii dintre oamenii care au fost şi sunt consilieri chiar au excelat. Poate că nu toţi. Acum ce vreţi?! Să le dăm doar la unii diplome de excelenţă şi altora diplomă de participare? Până la urmă trebuie să fim egali şi să ne tratăm egal. Chiar dacă au tăcut, poate că au făcut mai mult bine judeţului şi oraşului decât dacă au vorbit”, a declarat Chiriac.

Şeful Consiliului Judeţean s-a arătat dezamăgit de atitudinea unora dintre consilierii din opoziţie, care au criticat gestul său. Acesta şi-a cerut scuze pentru atitudinea acestora în faţa PNL-iştilor care totuşi au apreciat festivitatea de premiere din luna decembrie.

“Îmi pare rău că acţiunea pe care am dorit-o noi a fost să marcheze 100 de ani de la Marea Unirea, 650 de ani de atestare documentară a Brăilei. Până la urmă oamenii aceştia care au primit diplome, cu bune cu rele, au contribuit la acest judeţ. Chiar dacă au ridicat mâna pentru un proiect european, sau pentru un proiect de hotărâre bun. Până la urmă şi-au adus aportul la dezvoltarea acestui judeţ. Dar să spui că este o mizerie?! Îmi pare rău, cred că acei doi colegi care au făcut comentariile acelea de la PNL, doar ei reprezintă PNL-ul. Îmi cer scuze faţă de ceilalţi colegi de la PNL care au înţeles semnificaţia evenimentului”, a conchis Chiriac.

Reamintim că, la festivitatea de premiere, consilierul judeţean PNL Ovidiu Nechita a refuzat să primească diploma de excelenţă, precizând că nimeni din sala respectivă nu merită o asemenea distincţie în condiţiile în care judeţul se află într-o stare jalnică. La rândul său, PND-istul Cătălin Iordache a refuzat să accepte cărţile făcute cadou odată cu diploma, pe motiv că acestea au fost printate de Muzeul Brăilei “Carol I”, pe bani publici, prin societatea “Paperprint”. Ulterior, preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, care nu a luat parte la festivitate, a catalogat drept “o mizerie” gestul preşedintelui CJ Brăila de a acorda diplome de excelenţă consilierilor judeţeni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro