Mergi la conţinutul principal

Chiriac, deschis la propunerile lui Dănăilă pentru deblocarea secţiei de Cardiologie de la Spital

• preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a afirmat, ieri, că încă nu ştie exact care este soluţia pe care consilierul judeţean Alexandru Dănăilă o are în plan, însă este deschis dialogului • chiar şi aşa, Chiriac a ţinut să precizeze că nu consideră că ce s-a întâmplat la Bulevardul Dorobanţilor, poate fi adaptat la clădirea Spitalului Judeţean

 

Preşedintele Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, susţine că este deschis către orice soluţie care poate duce la urgentarea rezolvării problemelor Spitalului Judeţean Brăila. Acesta a afirmat că varianta anunţată de liderul PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, privind negocierea cu firma care a realizat clădirea secţiilor de Cardiologie şi Pediatrie pentru punerea în folosinţă a spaţiului atât timp cât există un litigiu, nu îi este foarte clară. Chiar şi aşa, Chiriac susţine că îl aşteaptă pe Dănăilă la o discuţie, aşa cum i-a promis, la care vor participa şi juriştii Consiliului, dar şi o parte a executivului, în speranţa că se va pune bazele unui plan comun de bătaie. Însă Chiriac a ţinut să atragă atenţia că nu este de acord cu comparaţia lui Dănăilă privind situaţia de la Bulevardul Dorobanţilor care poate fi circulat, deşi există un proces pe rol, deoarece, din punctul său de vedere sunt speţe complet diferite.

“O să discutăm cu juriştii şi cu firma de avocatură să vedem dacă soluţia lui este corectă. Sunt deschis să vorbesc cu el, nu am nicio problemă. Încă nu ştiu ce soluţie are, concret. Aştept să vină. Vom discuta împreună cu funcţionarii, cu executivul, cu juriştii. Dacă soluţia lui este bună o punem în aplicare. Dar vă spun că referirea la Bulevardul Dorobanţilor nu e chiar corectă. Sunt două speţe diferite, cu modalitate de implementare diferită. Una este un bulevard circulat de maşini şi alta este o clădire. Aici trebuie luate în calcul mai multe date, parte de autorizaţie ISU, parte de autorizaţie pe DSP, pe circuitul pacienţilor şi aşa mai departe. Date pe care se poate ca dânsul să nu le aibă deocamdată, sau să nu le înţeleagă. Dar îl aştept la birou să discutăm. Am stabilit o întâlnire telefonică pentru ziua de azi sau mâine. Astăzi nu m-a sunat, eu îl aştept în continuare. Sunt deschis oricărei soluţii pentru a degreva problemele judeţului. Dacă el consideră că are soluţia cea mai bună o discutăm”, a declarat Chiriac.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro