Mergi la conţinutul principal

Chiriac: «Nu ne gândim la metrou, nu avem nevoie de metrou în Brăila. Dar ne gândim la pod»

* asta a declarat, recent, preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, în cadrul celei mai recente şedinţe ordinare a instituţiei pe care o conduce, făcând referire la proiectele prioritare pentru judeţ * acesta a vorbit despre elementele cheie pentru dezvoltarea unei unităţi administrativ teritoriale * potrivit acestuia, Brăila are nevoie de dezvoltarea infrastructurii, sănătăţii şi de resursă umană * în context, Chiriac a făcut o comparaţie cu judeţul Cluj, precizând că Brăila nu ar avea nevoie de metrou, din punctul său de vedere

 

 

 

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, consideră că Brăila nu are nevoie de metrou, însă declară ferm convins că în judeţul nostru dezvoltarea infrastructurii este un element prioritar. Şeful CJ a dorit să vorbească, în cadrul celei mai recente şedinţe ordinare a instituţiei pe care o conduce, despre investiţiile prioritare pentru judeţul nostru. Acesta s-a referit la dezvoltarea infrastructurii, la sănătate, dar şi la identificarea resursei umane necesare. Ei bine, în acest context, făcând o comparaţie Brăila - Cluj, Chiriac a afirmat că din punctul său de vedere Brăila nu ar avea nevoie de metrou, însă nu a uitat să amintească despre megaproiectul investiţional Pod Suspendat peste Dunăre, care va contribui la dezvoltarea simţitoare a zonei noastre.

O să facem o analiză. Vă spun că nu vom lăsa neanalizate nici proiectele sportive, nici proiectele culturale. Dar cele mai importate... - pentru că am văzut un studiu la ProTV şi se tot vorbea despre ce elemente trebuie să deţină o zonă, un teritoriu, un UAT pentru a veni dezvoltatori, investitori -, erau: partea de infrastructură, partea de sănătate, partea de resursă umană. Lucruri despre care vă vorbesc de ani de zile! Şi în asta investim foarte mult. Pentru resursă umană vorbim de fiecare dată cu universităţile. Ne pregătim astfel încât să devenim şi noi o zonă foarte viabilă pentru noi investiţii. Nu ne gândim la metrou, nu avem nevoie de metrou în Brăila. Dar ne gândim la pod, ne gândim la infrastructura rutieră care să lege Moldova de Dobrogea. Noi putem deveni un nod foarte important în ceea ce priveşte schimbul de mărfuri, relocare, chiar şi producerea mărfurilor, pentru că ne ajută Dunărea”, a transmis Chiriac plenului CJ Brăila.

Sursa citată a mai făcut apel la nivelul consilierilor de a susţine pe viitor proiecte importante în Sănătate şi nu numai, plecând de la ideea că brăilenii nu trebuie să îşi mai dea "cu stângu-n dreptul". Francisk Chiriac a mai subliniat că are de gând să vorbească mai puţin de acum înainte şi să lase lucrurile să se întâmple ”în folosul cetăţeanului”.

Ne gândim la o societate sănătoasă şi încă o dată vă mulţumesc tuturor că atunci când a fost cazul am votat pentru investiţii majore în Spitalul Judeţean şi o vom face în continuare. Lucrurile astea ar trebui să ne unească şi să ne ducă la gândirea viitoarelor proiecte, pentru viitoare generaţii, astfel încât să dezvoltăm acest municipiu şi acest judeţ. Mi-aş dori să fim cu fruntea sus, să nu avem mustrări de conştiinţă că suntem doar la declaraţii politice şi că ne «benzinăm» doar atunci când sunt competiţii electorale interne sau externe. Avem destule experienţe de a ne da cu stângu-n dreptul. Eu nu mai vreau chestia asta şi tocmai de aceea am preferat în ultimul timp să vorbesc mai puţin şi să lăsăm lucrurile să meargă pe repede înainte acolo unde îl doare pe cetăţean: la investiţii”, a conchis Chiriac.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro