Mergi la conţinutul principal

CF Brăila l-a pierdut pe Puşcaşu pentru meciul cu Farul

Meciul dintre CF Brăila şi Farul Constanţa este unul crucial pentru elevii lui Pânzaru în realizarea obiectivului, accederea la turneul play off, de aceea elevii lui Alin Pânzaru se pregătesc asiduu pentru această întâlnire.
Din păcate, accidentat uşor în partida de la Buzău, Andrei Puşcaşu va absenta cel puţin o etapă de pe teren. Mijlocaşul a fost menajat luni şi marţi, iar miercuri a încercat să se antreneze alături de colegii lui însă a renunţat repede, din cauza unei întinderi la picior.
De la clubul brăilean vine însă şi o veste bună. La începutul acestei săptămâni, atacantul italian, Salvatore Novello a primit licenţa şi cartea verde, iar joi aceleaşi acte urmau să le primescă şi mijlocaşul sârb, Andreja Dojcinovic. Ambii ar putea evolua în următoarea etapă pentru CF Brăila.
În altă ordine de idei, se pare că până luni, 16 martie, CF Brăila va primi prima tranşă de bani din bugetul alocat de Primăria Brăila.
Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre negocierile cu Consiliul Judeţean, unde lucrurile încă mai trenează.
"Sunt şi veşti bune şi altele mai puţin bune, atât în plan sportiv cât şi în cel organizatoric. Puşcaşu s-a accidentat dar ne vom putea baza pe Novello şi probabil, pe Dojcinovic. Am primit asigurări că prima tranşă de bani de la Primărie va veni cel târziu luni, 16 martie. La CJ încă mai sunt discuţii pe această temă. Marţi am avut o întâlnire cu preşedintele interimar, Viorel Mortu, cu Alina Rusu, directorul economic, a fost de faţă şi Florin Cârligea, dar nu s-a stabilit nimic concret. Urmează, după câte am înţeles eu, ca autoritatea locală să ia legătura cu MTS-ul pentru a vedea clar ce se stipulează în noua Lege a Sportului", a declarat Valentin Avramescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro