Mergi la conţinutul principal

CF Brăila este pe primul loc la juniori B


În urmă cu trei luni s-a realizat un protocol de coalaborare între LPS şi CF Brăila după care s-a înfiinţat clasa a IX-a de fotbal, liceului revenindu-i sarcina să-i şcolarizeze pe elevi iar clubul de fotbal să le asigure participarea în competiţiile naţionale.
La juniorii B CF Brăila a debutat în acest sezon cu o înfrângere, 2-3 la CSM Rm Sărat, cele două goluri ale brăilenilor fiind înscrise de M. Dima şi Paraschiv după care au urmat apoi şase succese consecutive.
Techiu a semnat golul primei victorii brăilene, 1-0 pe teren propriu în compania formaţiei Dunărea Galaţi iar în runda a treia CF Brăila a trecut cu 3-1 în deplasare, de Săgeata Stejaru, tot Techiu a deschis scorul şi apoi au marcat Daniel Cazan şi Fătu.
În etapa a patra CF Brăila a câştigat cu 4-1 disputa cu Metalul Constanţa, un joc în care Cazan şi Fătu a realizat câte o "dublă" după care a venit un succes la scor, 5-0 la LPS Galaţi, Pungă a realizat un hat trick celelalte două goluri fiind marcate de Cazan şi Techiu.
Etapa a şasea a adus formaţiei pregătite de profesorul Cătălin Teodor şi cel mai bun rezultat, 10-0 în faţa unei alte grupări de tradiţie din fotbalul românesc, Delta Tulcea. Techiu a perforat de cinci ori poarta tulcenilor, Pungă şi Vârlan au realizat câte o "dublă" cel de-al zecelea gol al brăilenilor fiind realizat de Bogdan.
În week-end-ul trecut, CF Brăila a obţinut un alt succes la scor, 5-0 în deplasarea de la Gloria Buzău reuşitele brăilenilor aparţinându-le lui Techiu 2, Cazan, Ilie şi Pungă.
Astăzi de la ora 14.00 juniorii B de la CF Brăila joacă pe teren propriu în compania omologilor de la CSS Slobozia, un nou prilej pentru gazde de a-şi consolida locul întâi în clasament şi a mai face astfel un pas spre turneul semifinal.
Lotul echipei de juniori B este compus din următorii jucători: Zaharia, I. Dima, Paraschiv, M. Dima, Cireaşă, Fătu, Bogdan, Ilie, Pungă, Cazan, Techiu, Porumb, Vârlan, Preda, Avram, Pamfil, Mureşanu, Rosiu, Ianculescu, Miron, Mircea, Radu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro