Mergi la conţinutul principal

CF Brăila, alături de alte 11 formaţii în seria întâi a Ligii a II-a

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat miercuri componenţa seriilor din Ligile a 2-a şi a 3-a. Ca şi în sezoanele anterioare, în campionatul 2014-2015 CF Brăila face parte din seria întâi a celui de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării alături de alte 11 formaţii, Săgeata Năvodari, Unirea Slobozia, Academica Argeş, ACS Berceni, SC Bacău, Gloria Buzău, Farul Constanţa, Rapid CFR Suceava, FCM Dorohoi, FC Voluntari, CS Baloteşti.
Însă în sezonul competiţional 2014-2015 judeţul Brăila nu va mai avea reprezentantă în Liga a III-a. Noua conducere a CF Brăila a depus în această vară o cerere la FRF pentru schimbarea denumirii echipei Avântul Conpet Cireşu în CF Brăila II şi, conform unor informaţii oficiale emise de clubul brăilean, forul de la Bucureşti nu a fost de acord cu această modificare.
De altfel nici principalul finanţator al CF Brăila, Florin Cârligea nu era de acord ca gruparea de la Dunăre să aibă un satelit în cel de-al treilea eşalon. "Eu nu susţin nicio echipă de Liga a III-a, ci doar pe CF Brăila din Liga a II-a. Cine vrea o astfel de echipă, să o susţină şi financiar, eu unul nu vreau", a spus Florin Cârligea la începutul lunii iulie când a avut loc reunirea lotului echipei CF Brăila.
Conform declaraţiei unei surse din cadrul clubului, conducerea grupării brăilene a depus la AJF Brăila o cerere de înscriere a echipei CF Brăila II în Liga a IV-a. Conform noului ROAF un club care este în Liga a III-a şi nu îşi poate continua activitatea în acesta din motive financiare sau nu numai, poate să se înscrie în eşalonul inferior, imediat următor, cu condiţia ca să exite locuri vacante. Şi cum în Liga a IV-a brăileană de fotbal sunt înscrise doar 13 formaţii, CF Brăila II are şanse să fie acceptată în acest eşalon. Iar prezenţa satelitului echipei CF Brăila în Liga a IV-a poate ridica nivelul valoric al campionatului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro