Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cetăţean străin cercetat pentru port ilegal de armă albă

În dimineaţa zilei de 19 mai, la orele 5.30, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, pe Calea Călăraşilor, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în faţa sediului primăriei, mai mulţi tineri alergau după o persoană şi aruncau cu pietre în direcţia alteia. Poliţiştii au observat că persoana urmărită de respectivii tineri a aruncat pe stradă un cuţit cu lame la ambele capete, având lungimea totală de aproximativ 30 de cm.

S-a stabilit că suspectul este un cetăţean străin, de 39 de ani, care a fost condus la sediul Poliţiei, unde i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de armă albă, conform Legii 61/1991, republicată.




Categorie articol: 

Comentarii