Mergi la conţinutul principal

Cele două examene de Bac

Pentru prima dată, Guvernul Boc i-a avut de partea sa pe profesori, care au spus pe şleau de ce au fost notele atât de mici: nu citesc, nu sunt curioşi să afle, nu s-au pregătit pentru examen, mulţi au avut în cap doar noţiunea furtului sub formă de copiuţe clasice sau înaltă tehnologie camuflată în fundul urechii. Prima concluzie a fost că mai e de lucrat la uniformizarea supravegherii din timpul probelor, pentru că diferenţele mari între procentele de promovabilitate pe judeţe arată limpede că pe alocuri "s-a mai putut". Altfel, cum s-ar explica faptul că absolvenţii din Mehedinţi şi Timiş au fost de două ori mai slabi decât colegii lor din cealaltă parte a ţării - Suceava şi Harghita? Ulterior s-a găsit şi explicaţia: liceele din judeţele Suceava şi Harghita nu au avut camere de supraveghere în sălile de examinare. Consiliile locale nu au acordat niciun leu pentru astfel de achiziţii.
Cum era de aşteptat, "cazul" Bac 2011 a ajuns repede pe masa politicienilor, iar Funeriu, ministrul Educaţiei, a fost ţinta criticilor venite mai ales din partea opoziţiei de stânga. Deşi sindicatele au recunoscut că Bac-ul arată adevărata faţă a învăţământului, Ponta, Andronescu şi chiar Marga au reclamat tot ce ţine de examenul de Bacalaureat, începând cu Legea educaţiei. Rectori şi academicieni au despicat în 16 subiectele în dezbateri televizate, ferindu-se totuşi să dea ei înşişi o posibilă rezolvare despre care să spună că este cea mai bună, ci doar minunându-se de formularea subiectelor şi de gradul de dificultate. În schimb, o reacţie neaşteptat de împăciuitoare a venit din partea lui Ion Iliescu. Fostul preşedinte a îmblânzit puţin spiritele, amintind că pe vremea lui puţini erau nu doar cei care luau examenul, ci şi liceele, la număr.
După ce s-a aflat că mai puţin de 45% dintre candidaţi au promovat examenul (scorul înregistrat înainte să fie depuse cele aproape optzeci de mii de contestaţii), ministrul Educaţiei s-a simţit dator să invite la discuţii liderii tuturor partidelor, aşa cum a făcut şi preşedintele cu două săptămâni în urmă, pe tema modificării Constituţiei. De data aceasta, ar urma să se facă o analiză "serioasă" despre viitorul educaţiei din România, pe baza Legii educaţiei, lege adoptată astă-toamnă prin asumarea răspunderii Guvernului, însă în absenţa opoziţiei. Iliescu însuşi a recomandat PSD să participe la întâlnirea cu ministrul Funeriu.
Mai indicat ar fi ca profesorii să facă dezbaterea, cu participarea părinţilor, iar politicienii să primească rezultatele. Se poate anticipa deja o a doua concluzie: prea multă materie, prea mult de învăţat. Între atâtea ispite care de care mai distractive, elevului îi rămâne prea puţin timp ca să înveţe şi atunci soluţia ar fi simplificarea probelor. Însă asta ar echivala cu o coborâre a ştachetei. Aşadar, ce alegem calitate sau cantitate?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro