Mergi la conţinutul principal

Cel putin 16 civili afgani, ucisi de fortele americane

Cel putin 16 civili afgani au fost ucisi duminica in Afganistan, in urma unui atac "complex" asupra unui convoi militar, comis de insurgenti talibani care au folosit o masina-capcana si au deschis focul asupra militarilor americani, a anuntat armata SUA, citata de Reuters.
Trupele americane au ripostat pentru a se apara, se arata intr-o declaratie a armatei, care, fara a preciza cum au fost ucisi cei 16 civili, afirma ca alti 24 au fost raniti.
Politia afgana anuntase in cursul diminetii ca opt civili au fost ucisi si peste 30 au fost raniti, dupa ce trupele americane au deschis focul, ca urmare a unui atac cu masina-capcana.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro