Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cel mai râvnit burlac de la Hollywood se însoară

Nunta actorului american George Clooney cu Amal Alamuddin, o avocată britanică de origine libaneză, care ar urma să aibă loc în câteva săptămâni, va fi o ceremonie restrânsă, la care vor participa doar 60 de persoane, membri ai familiei şi prieteni apropiaţi, potrivit contactmusic.com, citat de Mediafax.
Clooney şi Alamuddin se vor căsători legal la Londra, urmând ca nunta să aibă loc pe o insulă privată din Veneţia, potrivit unei surse citate de tabloidul britanic The Daily Mirror. Aceeaşi sursă susţine că întreaga insulă a fost rezervată pentru eveniment, printre persoanele implicate direct în organizare numărându-se May Salman, o mătuşă a viitoarei mirese, şi cei doi verişori ai acesteia, Ramzi şi Makram.
Speculaţiile privind cavalerul de onoare al lui Clooney continuă, Brad Pitt şi Matt Damon fiind consideraţi în topul preferinţelor vedetei de la Hollywood pentru a îndeplini acest rol.
Anunţul privind data şi locul unde se va desfăşura ceremonia a fost făcut chiar de actorul american. "Mi-am întâlnit viitoarea mireasă aici, în Italia, şi mă voi căsători cu ea, în câteva săptămâni, la Veneţia", a declarat Clooney duminică, la Florenţa, unde a participat împreună cu viitoarea soţie la o gală umanitară organizată în Palazzo Vecchio.
Potrivit presei tabloide, Amal Alamuddin va purta o rochie de mireasă marca Alexander McQueen, ea fiind văzută recent la sediul central al casei de modă. Aceeaşi casă de modă a creat şi rochia de mireasă a ducesei Catherine de Cambridge.
În luna august, avocata britanică a depus actele necesare pentru obţinerea permisiunii de a se căsători în afara ţării, o procedură cerută de Marea Britanie tuturor cetăţenilor săi care se căsătoresc în străinătate.
George Clooney şi Amal Alamuddin au apărut pentru prima dată împreună în public în octombrie 2013, la Londra, potrivit revistei People.
George Clooney, în vârstă de 53 de ani, a avut numeroase relaţii de-a lungul anilor. însă el nu a dat niciodată impresia că şi-ar fi dorit să se mai implice într-o relaţie pe termen lung, după divorţul de actriţa Talia Balsam, cu care a fost căsătorit între 1989 şi 1993.
Acesta a mai avut relaţii pasagere cu top-modelul britanic Lisa Snowdon, cu actriţa italiană Elisabetta Canalis şi cu actriţa din serialul "Salvamarii/ Baywatch" Krista Allen.
Amal Alamuddin este o avocată britanică specializată în drept internaţional şi drepturile omului. Ea a fost votată "cea mai sexy avocată din Londra" în 2013. Printre clienţii acesteia s-a numărat şi Julian Assange, fondatorul Wikileaks.

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii