Mergi la conţinutul principal

Cea mai strălucitoare galaxie a primit numele unei mari vedete din fotbal

Cea mai strălucitoare galaxie observată vreodată în Univers a primit numele „CR7", în onoarea fotbalistului portughez Cristiano Ronaldo, au anunţat astronomii de la Observatorul European Austral (ESO). „Astronomii au identificat cea mai strălucitoare galaxie din Universul tânăr şi dovezi solide care atestă existenţa primei generaţii de stele în mijlocul ei. Este de trei ori mai strălucitoare decât galaxia care deţinea acest titlu până acum", se afirmă pe site-ul oficial al ESO.
Noua galaxie se va numi „CR7" - un omagiu adus lui Cristiano Ronaldo de oamenii de ştiinţă pasionaţi de fotbal. De altfel, ESO recunoaşte faptul că „această denumire îl evocă pe marele fotbalist portughez" şi că studiul a fost coordonat de David Sobral, de la Institutul de Astrofizică şi ştiinţe ale Spaţiului din cadrul Universităţii din Lisabona.
Totuşi, ESO a subliniat pe site-ul său faptul că numele „CR7" are şi o anumită conotaţie ştiinţifică: „CR7 reprezintă şi o formă prescurtată de la COSMOS Redshift 7, care se referă în acelaşi timp la locul pe care îl ocupă această galaxie pe scara timpului cosmic şi la vârsta ei".

Galaxia pierdută în spaţiu

Majoritatea galaxiilor fac parte din grupuri galactice denumite roiuri sau clustere. De obicei, nicio galaxie nu este singură, izolată în spaţiu, o altă galaxie fiind mai mereu în apropiere. Nu este însă şi cazul galaxiei NGC 6503, o formaţiune spiralată aflată la marginea unei zone bizare din Univers, denumită Vidul Local.
Vidul Local (Local Void) este o uriaşă zonă din spaţiu - are diametrul de cel puţin 150 de milioane de ani lumină - şi pare complet lipsită de stele şi galaxii. Locul neobişnuit unde se află această galaxie, la marginea vidului, l-a făcut pe scriitorul Stephen James OMeara să o numească „Galaxia pierdută în spaţiu" („Lost-In-Space galaxy") în cartea sa din 2007, „Hidden Treasures".
NGC 6503 se află la distanţa de 18 milioane de ani lumină de Pământ, în constelaţia Draco sau Dragonul. NGC 6503 este o galaxie relativ mică, cu un diametru de doar 30.000 de ani lumină, adică aproximativ o treime din dimensiunea Căii Lactee.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro