Mergi la conţinutul principal

Cea mai punctuală companie aviatică

Când vine vorba despre punctualitatea curselor aviatice, multe lucruri pot duce la întârzieri, însă sunt și companii care decolează și aterizează într-o marjă de doar câteva minute.

 

Potrivit datelor publicate miercuri de agenția de analiză a călătoriilor OAG, aproape 90% din zborurile companiei Hawaiian Airlines au decolat și au aterizat într-un termen de 15 minute față de ora programată.

Agenția britanică a analizat 54 de milioane de zboruri din 2016, cel mai mare număr analizat până acum într-un singur an, notează CNN.

În pofida numărului record de călători și a extinderii liniilor aviatice, companiile și aeroporturile au întâmpinat mari dificultăți în a-și onora la timp zborurile programate, mai adaugă OAG.

Celelalte companii care au avut puține zboruri cu întârzieri mari sunt Copa Airlines (88.75%), KLM (87.89%), Qantas (87.56%), Japan Airlines (86.74%), UK airline FlyBe (86.62%), Alaska Airlines (86.05%), Iberia (85.67%), Monarch Airlines (85.67%) și Singapore Airlines (85.19%).

În ceea ce privește punctualitatea celor mai mari aeroporturi, primul este Tokyo Haneda (87.49%). Apoi urmează cele din Sao Paulo (Guarulhos) - 85.28%, Detroit - 84.64%, Atlanta - 84.57%, Minneapolis - 84.46%, Seattle - 83.74%, Moscova (Sheremetyevo) - 83.52%, Singapore Changi - 83.49%, Munchen – 82.85% și Phoenix - 82.82%.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro