"Nu cumva i se acordă prea mare importanţă acestei intersecţii?" - se vor întreba mulţi dintre cititori. Da, aşa este, şi nici măcar nu merită atâta atenţie, însă trebuie acordată toată importanţa aberaţiei sub formă de stâlp, plantat aiurea pe şosea. Există milioane de alte intersecţii cu adevărat mari, cu câte 5, 6 benzi de circulaţie pe sens, cu tramvai pe mijloc şi troleibuz pe lateral, care nu au avut nevoie de montarea unui astfel de stâlp în mijlocul lor din cauză ca firele electrice făceau "burtă". Culmea, cel de la Brăila nici măcar nu este amplasat pe linia de demarcaţie dintre cele două sensuri de mers spre şi dinspre Galaţi, ca să încurce cât mai puţin posibil, ci este amplasat exact în drum. Sincer, dacă tot nu s-a găsit o soluţie de eliminare a acelui stâlp, n-ar fi fost oare mai elegant să se construiască un mic refugiu de demarcaţie între cele două sensuri de mers, lat de vreo jumătate de metru, maxim un metru, în care să se planteze şi stâlpul respectiv? Plus că respectivul refugiu ar fi venit şi în ajutorul pietonilor pe care îi prinde "roşu" când abia ajung la mijlocul trecerii de pietoni.
Dar şi mai aberant este adevăratul motiv pentru care stâlpul a fost amplasat acolo: acesta susţine nişte cabluri de troleibuz, montate de Braicar în urmă cu vreo 20 de ani, pe care nu le-a folosit însă niciodată. Şi, culmea, societăţii de transport în comun îi vine greu să renunţe la aceste cabluri, din idiotul motiv că, dacă le-ar demonta şi le-ar depozita pe undeva, s-ar putea să se fure. Astfel, s-a ajuns la concluzia că nu există nicio soluţie care să facă acel stâlp să dispară de acolo, singura modalitate de a-l face mai puţin periculos fiind vopsirea lui. Cei responsabili ridică neputincioşi din umeri, în speranţa că lucrurile se vor rezolva de la sine prin simpla metodă a obişnuinţei. Adică, oamenii se vor obişnui cu el în timp, iar stâlpul se va încadra până la urmă în peisaj. În realitate, nu este vorba despre lipsa unei soluţii, ci de o atitudine idioată tipic românească, de genul "lasă, că merge şi aşa!", adoptată de toţi cei responsabili în acest caz - de la proiectantul lucrării până la executant şi Primărie.
Într-adevăr, nu este cea mai mare intersecţie din lume, dar va rămâne un exemplu viu din categoria "cea mai josnică nepăsare şi cea mai mare prostie de care pot da unii oameni dovadă".
Dar şi mai aberant este adevăratul motiv pentru care stâlpul a fost amplasat acolo: acesta susţine nişte cabluri de troleibuz, montate de Braicar în urmă cu vreo 20 de ani, pe care nu le-a folosit însă niciodată. Şi, culmea, societăţii de transport în comun îi vine greu să renunţe la aceste cabluri, din idiotul motiv că, dacă le-ar demonta şi le-ar depozita pe undeva, s-ar putea să se fure. Astfel, s-a ajuns la concluzia că nu există nicio soluţie care să facă acel stâlp să dispară de acolo, singura modalitate de a-l face mai puţin periculos fiind vopsirea lui. Cei responsabili ridică neputincioşi din umeri, în speranţa că lucrurile se vor rezolva de la sine prin simpla metodă a obişnuinţei. Adică, oamenii se vor obişnui cu el în timp, iar stâlpul se va încadra până la urmă în peisaj. În realitate, nu este vorba despre lipsa unei soluţii, ci de o atitudine idioată tipic românească, de genul "lasă, că merge şi aşa!", adoptată de toţi cei responsabili în acest caz - de la proiectantul lucrării până la executant şi Primărie.
Într-adevăr, nu este cea mai mare intersecţie din lume, dar va rămâne un exemplu viu din categoria "cea mai josnică nepăsare şi cea mai mare prostie de care pot da unii oameni dovadă".
