Mergi la conţinutul principal

Ce vrăji mai fac producătorii de automobile

Volkswagen va răscumpăra de la clienţii săi vehiculele implicate în scandalul emisiilor de dioxid de carbon. Surse din interiorul concernului au declarat că sumele acordate clienţilor vor fi considerabile. Posesorii vor avea și opțiunea de a modifica autovehiculele, pe cheltuiala companiei germane, astfel încât să respecte normele de poluare. Consiliul de Administrație al Volkswagen urmează să voteze zilele acestea un amplu program de compensare.
Fondul alocat va fi de aproape 12 miliarde de euro. Producătorul german se afla din toamna anului trecut în mijlocul unui scandal de proporţii după ce a admis că a trucat testele emisiilor de gaze. Nu se știe cum se va rezolva soarta celorlalte 10,5 milioane de autovehicule cu motor Diesel, vândute de VW după falsificarea testelor de emisii de noxe.
Între timp, un alt gigant de pe piața auto are probleme asemănătoare. Angajați ai Ministerului Transporturilor din Japonia au verificat centrele de dezvoltare ale Mitsubishi Motors, în vederea începerii unei investigații, după ce conducerea companiei a dezvăluit că au fost manipulate datele privind consumul de combustibil în cazul unor modele de autoturisme. Administrația a dat termen companiei până pe 27 aprilie pentru a prezenta un raport privind această falsificare a datelor, a cărei mărime reală încă nu se cunoaște.
Mitsubishi Motors a recunoscut miercuri că angajații săi au modificat presiunea aerului din anvelope în timpul probelor pentru evaluarea consumului la patru modele de minivehicule (mașini cu motoare mai mici de 660 centimetri cubi), din care au fost vândute 625.000 de unități în Japonia. Cele mai multe au fost comercializate e compania Nissan Motor. Paradoxul este că, joi, la burse, cotațiile Mitsubishi au scăzut drastic (cu peste 20 la sută) pentru a doua zi consecutiv, în timp ce valoarea acțiunilor Nissan a crescut (cu 3,1 la sută).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro