Scheletul, "o capodopera a arhitecturii divine", indeplineste in organism o serie de roluri, cel mai important fiind acela de a mentine echilibrul fosfo-calcic, principalul depozit de calciu, fosfati, magneziu, bicarbonati. De asemenea, reprezinta suport al musculaturii si al pirghiilor biomecanice care asigura postura, miscarea si estetica fiecarui individ.
Structura osului include in cel mai mare procent o parte minerala (70 - 90%) in care majoritar (peste 90%) este calciul, apa (10 - 20%) si o parte organica reprezentata de proteine colagenice si necolagenice precum si celule osoase cu rol in formarea osului numite osteoblaste si celule osoase cu rol in resorbtia osoasa numite osteoclaste. Osul este un tesut metabolic activ in care se desfasoara procese de modelare ce asigura cresterea in copilarie si adolescenta, dar si procese de remodelare osoasa responsabile de reinnoirea osului de-a lungul intregii vieti precum si de prezervare a integritatii mecanice a osului si de mentinere a echilibrului calciului in organism. Alterarea dinamicii functionale a osului prin aparitia unui dezechilibru intre procesul de formare si cel de resorbtie osoasa determina osteoporoza.
Osteoporoza este o afectiune scheletica, sistemica, silentioasa care se caracterizeaza prin: scaderea masei osoase, deteriorarea microarhitecturii tesutului osos, cresterea fragilitatii osoase care predispune la risc crescut de fractura.
Statisticile moderne situeaza aceasta afectiune alaturi de obezitate si diabet zaharat intr-un virf al afectiunilor metabolice, dar care se deosebesc de acestea prin faptul ca nu exista un element endocrin si metabolic care sa il putem cuantifica obiectiv ca mecanism de producere.
Frecventa osteoporozei se situeaza pe o panta ascendenta devenind zgomotoasa, direct proportional cu cresterea sperantei de viata (aproximativ 73 de ani la femei in Romania), alaturindu-se celorlalte inconveniente ale virstei, avind o incidenta de 2 - 4 ori mai mare la femei fata de barbati.
Importanta clinica a acestei afectiuni este data de aparitia fracturilor de antebrat, corp vertebral si sold, fracturi care au importante consecinte asupra calitatii vietii. Cea mai grava este fractura de sold care determina o mortalitate de 12% - 20% in primul an, 50% dintre supravietuitori necesitind ingrijire permanenta si impotenta functionala permanenta la 30% dintre supravietuitori. Prezenta unei fracturi vertebrale osteoporotice creste riscul unei alte fracturi de 4 - 6 ori. Se estimeaza ca una din doua femei care depasesc virsta de 50 ani va suferi de o fractura osteoporotica.
Factorii de risc ai osteoporozei sint reprezentati de:
1. factori genetici ce tin de antecedentele familiale (prezenta menopauzei precoce si a osteoporozei la mama creste riscul de osteoporoza la fiica), etnie, rasa alba si defectele genetice in sistemul vitaminei D;
2. factori constitutivi reprezentati de sexul feminin, virsta inaintata, greutatea corporala mica, nutritia deficitara in special in ceea ce priveste aportul de calciu;
3. factori hormonali reprezentati de deficitul de hormoni sexuali in special estrogeni, aparitia tirzie dupa 15 - 16 ani a primei menstruatii, menopauza precoce si unele afectiuni endocrine ca hipertiroidismul, hiperparatiroidismul, hipercorticismul;
4. alti factori precum fumatul, alcoolismul, imobilizarea prelungita, consumul unor medicamente de tip cortizonice, heparina, hormoni tiroidieni, metotrexatat, cyproteron acetate.
Clasificarea osteoporozei tinind cont de virsta de aparitie include: osteoporoza idiopatica juvenila, osteoporoza primara idiopatica a adultului, osteoporoza primara de postmenopauza (care are ca mecanism principal de producere scaderea activitatii ovariene si a secretiei de estrogeni) si osteoporoza senila care apare dupa 75 de ani si care are ca principal mecanism deficitul de vitamina D, scaderea absorbtiei intestinale de calciu ceea ce determina hiperparatiroidism secundar.
Osteoporoza secundara
Osteoporoza secundara o intilnim in boli endocrine (insuficiente gonadice, adenoame hipofizare, hipertiroidism, hipercorticism), boli digestive (ciroza biliara primitiva, stomacul rezecat), imobilizarea prelungita, boli inflamatorii (poliartrita reumatoida).
Manifestarile clinice ale osteoporozei sint de fapt consecintele scaderii masei osoase si fracturilor, cele mai frecvente tipuri de fracturi osteoporotice fiind cele de extremitate distala de antebrat, fractura vertebrala si fractura de sold. Fractura extremitatii distale de antebrat apare cel mai adesea dupa caderea si sprijinirea pe mina intinsa, fiind o fractura dureroasa ce necesita reducere si imobilizare 4 - 6 saptamini, multi pacienti necesitind apoi fizioterapie pentru recuperarea functionalitatii.
Fractura vertebrala apare spontan sau dupa traumatisme minore (efortul de tuse, miscari bruste, ridicarea unor greutati) interesind mai frecvent coloana toracala si toracolombara. Aceste fracturi pot fi asimptomatice sau se pot manifesta cu durere acuta resimtita profund la nivelul coloanei fiind agravata de miscare si ameliorate de repaus, uneori insotindu-se de spasm al musculaturii paravertebrale. Consecintele pe termen lung ale fracturilor vertebrale include durerea cronica, cifoza, scaderea in inaltime, scadere tolerantei la efort datorita insuficientei respiratorii restrictive ca urmare a posturii inadecvate. Apar, de asemenea, modificari la nivelul abdomenului care este protruzionat, destins, motiv pentru care apare satietatea precoce, balonari si disconfort.
In timp apar si tulburari de somn cu consecinte asupra psihicului bolnavului care devine depresiv. In formele severe pacientul devine dependent de antialgice, nu se mai poate ingriji singur necesitind personal de ingrijire.
Dar cea mai grava consecinta a osteoporozei este fractura de sold, care de cele mai multe ori apare dupa caderea din pozitie verticala, dar poate apare si spontan. Acest tip de fractura este mai frecvent la persoane de peste 65 de ani, la care se adauga si alti factori de risc ce tin de o pluripatologie geriatrica, scaderea acuitatii vizuale si a auzului si folosirea unor medicamente care scad forta musculara, capacitatea de coordonare a miscarii si cresc riscul de cadere.
Diagnosticul de osteoporoza se bazeaza pe examenul clinic, determinarea densitatii minerale osoase si a markerilor biochimici de osteoformare si osteoresorbtie.
Examenul clinic include un dialog amanuntit cu pacientul care are in vedere depistarea factorilor de risc a cauzelor care duc la pierderea de masa osoasa precum si un examen obiectiv atent cu aprecierea inaltimii, greutatii corporale si deformarilor osoase.
Determinarea densitatii minerale osoase se poate face prin radiografie simpla, tomografie cantitativa, absorbtiometrie duala cu raze X si ultrasonografie osoasa. Radiografia simpla se face de obicei la nivelul coloanei lombare si toracice, dar modificarile provocate de osteoporoza sint percepute radiologic cind pierderea de masa osoasa depaseste 30%.
Evaluarea osteoporozei
O metoda rapida folosita ca test screening pentru determinarea densitatii minerale osoase si aprecierea riscului de fractura este osteodensitometria. Organizatia Mondiala a Sanatatii a stabilit chiar o definitie a osteoporozei bazata pe determinarea densitatii minerale osoasa, exprimata printr-un scor T, care reprezinta numarul de deviatii standard sub media valorii obtinute la adultul tinar normal, in mod normal valoarea scorului T este ^/- deviatii standard, iar osteoporoza reprezinta un scor T sub -2,5 deviatii standard. Aceasta metoda se bazeaza pe principiul ultrasunetelor, este neiradianta si neinvaziva, iar sediul masuratorii poate fi calciiul, falangele, tibia, antebratul.
O masuratoare de mai mare acuratete si precizie pentru determinarea densitatii minerale osoase este absorbtiometria duala cu raze X (DEXA) care se poate efectua la nivelul coloanei vertebrale, soldului, antebratului sau scheletului in intregime.
Markerii biochimici de formare si resorbtie osoasa (osteocalcina, fosfataza alcalina, calciuria, hidroxiprolina urinara) sint mai ales utili in urmarirea evolutiei osteoporozei si aprecierea eficientei tratamentului.
Evaluarea osteoporozei in special prin metoda osteodensitometrica este recomandata pentru femeile peste 65 de ani, persoanele cu fracturi spontane sau la traumatisme minore, femei in pre si post menopauza care cumuleaza mai multi factori de risc (greutate corporala mica, fumatoare, menopauza chirurgicala, imobilizare indelungata, tratament cu cortizonice mai mult de 3 luni) precum si la cei cu boli care determina osteoporoza secundara.
Tratamentul osteoporozei are ca scop cresterea calitatii osului pentru a reduce incidenta fracturilor osteoporitice. Foarte importanta este preventia acestei boli care se poate realiza prin asigurarea unei sexualizari in parametrii normali la pubertate, aport adecvat de calciu corespunzator fiecarei etape de viata, corectarea factorilor care induc osteoporoza respectiv combaterea fumatului si a consumului de alcool, asigurarea unei alimentari corecte in special in ceea ce priveste aportul de calciu si vitamina D, recomandarea exercitiului fizic si a expunerii la soare 10 - 15 minute pe zi.
Tratamentul farmacologic al osteoporozei include o gama variata de medicamente care au ca scop stimularea formarii osoase si impiedicarea resorbtiei osoase. Principalale grupe de medicamente utilizate sint: bifosfonatii, modulatorii selectivi ai receptorilor de estrogeni, terapia de substitutie hormonala de menopauza, calcitoninele, analogii de vitamina D, steroizii anabolizanti, parathormonul, hormonul de crestere, renalatul de strontiu.
In functie de tipul de osteoporoza, virsta, factori de risc precum si patologia asociata schema terapeutica este stabilita de catre medicul endocrinolog pentru fiecare pacient in parte. Raspunsul la tratament este urmarit apoi prin determinarea markerilor biochimici la 3 - 6 luni de tratament si a densitatii minerale osoase la un an de la initierea tratamentului antiosteoporotic.
Structura osului include in cel mai mare procent o parte minerala (70 - 90%) in care majoritar (peste 90%) este calciul, apa (10 - 20%) si o parte organica reprezentata de proteine colagenice si necolagenice precum si celule osoase cu rol in formarea osului numite osteoblaste si celule osoase cu rol in resorbtia osoasa numite osteoclaste. Osul este un tesut metabolic activ in care se desfasoara procese de modelare ce asigura cresterea in copilarie si adolescenta, dar si procese de remodelare osoasa responsabile de reinnoirea osului de-a lungul intregii vieti precum si de prezervare a integritatii mecanice a osului si de mentinere a echilibrului calciului in organism. Alterarea dinamicii functionale a osului prin aparitia unui dezechilibru intre procesul de formare si cel de resorbtie osoasa determina osteoporoza.
Osteoporoza este o afectiune scheletica, sistemica, silentioasa care se caracterizeaza prin: scaderea masei osoase, deteriorarea microarhitecturii tesutului osos, cresterea fragilitatii osoase care predispune la risc crescut de fractura.
Statisticile moderne situeaza aceasta afectiune alaturi de obezitate si diabet zaharat intr-un virf al afectiunilor metabolice, dar care se deosebesc de acestea prin faptul ca nu exista un element endocrin si metabolic care sa il putem cuantifica obiectiv ca mecanism de producere.
Frecventa osteoporozei se situeaza pe o panta ascendenta devenind zgomotoasa, direct proportional cu cresterea sperantei de viata (aproximativ 73 de ani la femei in Romania), alaturindu-se celorlalte inconveniente ale virstei, avind o incidenta de 2 - 4 ori mai mare la femei fata de barbati.
Importanta clinica a acestei afectiuni este data de aparitia fracturilor de antebrat, corp vertebral si sold, fracturi care au importante consecinte asupra calitatii vietii. Cea mai grava este fractura de sold care determina o mortalitate de 12% - 20% in primul an, 50% dintre supravietuitori necesitind ingrijire permanenta si impotenta functionala permanenta la 30% dintre supravietuitori. Prezenta unei fracturi vertebrale osteoporotice creste riscul unei alte fracturi de 4 - 6 ori. Se estimeaza ca una din doua femei care depasesc virsta de 50 ani va suferi de o fractura osteoporotica.
Factorii de risc ai osteoporozei sint reprezentati de:
1. factori genetici ce tin de antecedentele familiale (prezenta menopauzei precoce si a osteoporozei la mama creste riscul de osteoporoza la fiica), etnie, rasa alba si defectele genetice in sistemul vitaminei D;
2. factori constitutivi reprezentati de sexul feminin, virsta inaintata, greutatea corporala mica, nutritia deficitara in special in ceea ce priveste aportul de calciu;
3. factori hormonali reprezentati de deficitul de hormoni sexuali in special estrogeni, aparitia tirzie dupa 15 - 16 ani a primei menstruatii, menopauza precoce si unele afectiuni endocrine ca hipertiroidismul, hiperparatiroidismul, hipercorticismul;
4. alti factori precum fumatul, alcoolismul, imobilizarea prelungita, consumul unor medicamente de tip cortizonice, heparina, hormoni tiroidieni, metotrexatat, cyproteron acetate.
Clasificarea osteoporozei tinind cont de virsta de aparitie include: osteoporoza idiopatica juvenila, osteoporoza primara idiopatica a adultului, osteoporoza primara de postmenopauza (care are ca mecanism principal de producere scaderea activitatii ovariene si a secretiei de estrogeni) si osteoporoza senila care apare dupa 75 de ani si care are ca principal mecanism deficitul de vitamina D, scaderea absorbtiei intestinale de calciu ceea ce determina hiperparatiroidism secundar.
Osteoporoza secundara
Osteoporoza secundara o intilnim in boli endocrine (insuficiente gonadice, adenoame hipofizare, hipertiroidism, hipercorticism), boli digestive (ciroza biliara primitiva, stomacul rezecat), imobilizarea prelungita, boli inflamatorii (poliartrita reumatoida).
Manifestarile clinice ale osteoporozei sint de fapt consecintele scaderii masei osoase si fracturilor, cele mai frecvente tipuri de fracturi osteoporotice fiind cele de extremitate distala de antebrat, fractura vertebrala si fractura de sold. Fractura extremitatii distale de antebrat apare cel mai adesea dupa caderea si sprijinirea pe mina intinsa, fiind o fractura dureroasa ce necesita reducere si imobilizare 4 - 6 saptamini, multi pacienti necesitind apoi fizioterapie pentru recuperarea functionalitatii.
Fractura vertebrala apare spontan sau dupa traumatisme minore (efortul de tuse, miscari bruste, ridicarea unor greutati) interesind mai frecvent coloana toracala si toracolombara. Aceste fracturi pot fi asimptomatice sau se pot manifesta cu durere acuta resimtita profund la nivelul coloanei fiind agravata de miscare si ameliorate de repaus, uneori insotindu-se de spasm al musculaturii paravertebrale. Consecintele pe termen lung ale fracturilor vertebrale include durerea cronica, cifoza, scaderea in inaltime, scadere tolerantei la efort datorita insuficientei respiratorii restrictive ca urmare a posturii inadecvate. Apar, de asemenea, modificari la nivelul abdomenului care este protruzionat, destins, motiv pentru care apare satietatea precoce, balonari si disconfort.
In timp apar si tulburari de somn cu consecinte asupra psihicului bolnavului care devine depresiv. In formele severe pacientul devine dependent de antialgice, nu se mai poate ingriji singur necesitind personal de ingrijire.
Dar cea mai grava consecinta a osteoporozei este fractura de sold, care de cele mai multe ori apare dupa caderea din pozitie verticala, dar poate apare si spontan. Acest tip de fractura este mai frecvent la persoane de peste 65 de ani, la care se adauga si alti factori de risc ce tin de o pluripatologie geriatrica, scaderea acuitatii vizuale si a auzului si folosirea unor medicamente care scad forta musculara, capacitatea de coordonare a miscarii si cresc riscul de cadere.
Diagnosticul de osteoporoza se bazeaza pe examenul clinic, determinarea densitatii minerale osoase si a markerilor biochimici de osteoformare si osteoresorbtie.
Examenul clinic include un dialog amanuntit cu pacientul care are in vedere depistarea factorilor de risc a cauzelor care duc la pierderea de masa osoasa precum si un examen obiectiv atent cu aprecierea inaltimii, greutatii corporale si deformarilor osoase.
Determinarea densitatii minerale osoase se poate face prin radiografie simpla, tomografie cantitativa, absorbtiometrie duala cu raze X si ultrasonografie osoasa. Radiografia simpla se face de obicei la nivelul coloanei lombare si toracice, dar modificarile provocate de osteoporoza sint percepute radiologic cind pierderea de masa osoasa depaseste 30%.
Evaluarea osteoporozei
O metoda rapida folosita ca test screening pentru determinarea densitatii minerale osoase si aprecierea riscului de fractura este osteodensitometria. Organizatia Mondiala a Sanatatii a stabilit chiar o definitie a osteoporozei bazata pe determinarea densitatii minerale osoasa, exprimata printr-un scor T, care reprezinta numarul de deviatii standard sub media valorii obtinute la adultul tinar normal, in mod normal valoarea scorului T este ^/- deviatii standard, iar osteoporoza reprezinta un scor T sub -2,5 deviatii standard. Aceasta metoda se bazeaza pe principiul ultrasunetelor, este neiradianta si neinvaziva, iar sediul masuratorii poate fi calciiul, falangele, tibia, antebratul.
O masuratoare de mai mare acuratete si precizie pentru determinarea densitatii minerale osoase este absorbtiometria duala cu raze X (DEXA) care se poate efectua la nivelul coloanei vertebrale, soldului, antebratului sau scheletului in intregime.
Markerii biochimici de formare si resorbtie osoasa (osteocalcina, fosfataza alcalina, calciuria, hidroxiprolina urinara) sint mai ales utili in urmarirea evolutiei osteoporozei si aprecierea eficientei tratamentului.
Evaluarea osteoporozei in special prin metoda osteodensitometrica este recomandata pentru femeile peste 65 de ani, persoanele cu fracturi spontane sau la traumatisme minore, femei in pre si post menopauza care cumuleaza mai multi factori de risc (greutate corporala mica, fumatoare, menopauza chirurgicala, imobilizare indelungata, tratament cu cortizonice mai mult de 3 luni) precum si la cei cu boli care determina osteoporoza secundara.
Tratamentul osteoporozei are ca scop cresterea calitatii osului pentru a reduce incidenta fracturilor osteoporitice. Foarte importanta este preventia acestei boli care se poate realiza prin asigurarea unei sexualizari in parametrii normali la pubertate, aport adecvat de calciu corespunzator fiecarei etape de viata, corectarea factorilor care induc osteoporoza respectiv combaterea fumatului si a consumului de alcool, asigurarea unei alimentari corecte in special in ceea ce priveste aportul de calciu si vitamina D, recomandarea exercitiului fizic si a expunerii la soare 10 - 15 minute pe zi.
Tratamentul farmacologic al osteoporozei include o gama variata de medicamente care au ca scop stimularea formarii osoase si impiedicarea resorbtiei osoase. Principalale grupe de medicamente utilizate sint: bifosfonatii, modulatorii selectivi ai receptorilor de estrogeni, terapia de substitutie hormonala de menopauza, calcitoninele, analogii de vitamina D, steroizii anabolizanti, parathormonul, hormonul de crestere, renalatul de strontiu.
In functie de tipul de osteoporoza, virsta, factori de risc precum si patologia asociata schema terapeutica este stabilita de catre medicul endocrinolog pentru fiecare pacient in parte. Raspunsul la tratament este urmarit apoi prin determinarea markerilor biochimici la 3 - 6 luni de tratament si a densitatii minerale osoase la un an de la initierea tratamentului antiosteoporotic.
