Mergi la conţinutul principal

Ce le-a transmis Mihai Tudose PSD-iştilor brăileni, după revenirea în partid

• europarlamentarul brăilean Mihai Tudose a explicat în cadrul Conferinţei Extraordinare a organizaţiei din 10 ianuarie motivele pentru care a plecat din PSD, cum a luat decizia de a reveni în partid şi implicarea sa alături de organizaţia judeţeană de acum înainte • tot despre acest subiect a avut ocazia să vorbească şi şeful PSD Brăila, Ion Rotaru • prezent la Brăila, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a dorit să sublinieze că nu îl consideră traseist pe Tudose

 

Europarlamentarul brăilean Mihai Tudose a revenit în PSD şi cu ocazia Conferinţei Extraordinare a organizaţiei din 10 ianuarie, la care a participat şi conducerea centrală interimară, a dorit să explice motivele plecării şi întoarcerii sale în partid. În prezenţa preşedintelui PSD Marcel Ciolacu, a secretarului general Paul Stănescu şi organizaţiei judeţene a social-democraţilor brăileni, Tudose a vorbit despre era Dragnea, Guvernul Dăncilă, dar şi schimbările pe care le vede odată cu echipa lui Ciolacu. Fostul premier chiar a dorit să le atragă atenţia celor prezenţi că până nu demult, la o banală conferinţă extraordinară precum cea la care s-au aflat vineri, sala era împrejmuită de jandarmi, care să ţină la distanţă protestatarii, lucru care nu mai este necesar în prezent.

“Cred că majoritatea celor din sală au văzut un film celebru în ultimul timp pe Netflix: «Cei doi Papi». La un moment dat este o replică superbă şi o să v-o spun un pic mai încolo. Am aflat în ultimele zile o mulţime de lucruri despre mine. Că sunt urât, că-s trădător, că-s fripturist. Evident, eu plecând de la putere şi întorcându-mă în opoziţie. Asta e ideea unora de a vâna funcţii. Eu şi alţi colegi, şi Luci (n.r. - Lucian Romaşcanu), şi Claudiu (n.r. - europarlamentarul Claudiu Manda), şi domnul preşedinte, şi nea Paul (n.r. - Paul Stănescu), ştiu foarte bine cât de vânaţi eram cu funcţii numai să tăcem dracului odată. Am refuzat toţi, eu am ales să plec. Pentru a nu fi părtaş la o chestie care nu mi se părea în regulă. După ce, şi eu, şi colegii mei, şi dumneavoastră v-aţi manifestat ca atare împotriva la tot ceea ce s-a întâmplat. Şi aici vine replica -, de ce a ajuns PSD-ul în starea în care a ajuns? Nu era nimeni vinovat. Replica din film era aşa: «Atunci când nu e nimeni de vină înseamnă că suntem toţi de vină». Fiindcă nimeni nu a avut, sau nu toţi au avut curajul să spună: «domnule, ajunge»! Şi a fost un Congres la care toată lumea a fost foarte fericită că e Dăncilă candidatul, dar toată lumea plângea când a ieşit afară. Haideţi să fim sinceri! Toată lumea era pe «damage control». Haide să vedem cum facem să nu ne-o furăm foarte tare. La Brăila nu ne-am furat-o foarte tare. La Brăila am făcut tot ce am putut eu la Europarlamentare pentru a păstra electoratul de stânga, crezând într-un proiect. Şi o spun şi mi-o asum, nu cred că am greşit când am plecat de la PSD, am greşit când am plecat la Pro. Fiindcă după ce l-am cunoscut mai bine pe noul Ponta am început să îl regret pe Dragnea”, le-a transmis Tudose, celor din PSD.

De asemenea, acesta a dorit să puncteze că nu s-ar fi întors înapoi în partid dacă nu avea încredere în Marcel Ciolacu şi în echipa acestuia, în cei din conducerea PSD Brăila, dar şi în membrii organizaţiei din Brăila cu care a purtat nenumărate discuţii. Mai mult, Tudose a mai adăugat că a făcut acest pas şi după o discuţie cu actualul premier Ludovic Orban, în urma căreia a ajuns la concluzia că actualul Executiv “nu poate mai mult” deoarece priorităţile sale sunt “poveşti cu zâne”.

Tot cu această ocazie, europarlamentarul le-a promis colegilor de partid că se va implica în campaniile electorale din acest an.

“S-a spus de câştigarea alegerilor şi de începerea campaniei electorale. Trebuie să stabilim cu cine. Cum se face campania. Contaţi pe mine la chestia asta şi contaţi pe mine că sunt şi incomod la campanii, mă ştiţi deja. Nu prea merge cu vrăjeala, pe româneşte. Dar cred foarte mult în ceea ce s-a spus, cred foarte mult într-o echipă de conducere şi la nivel de centru. (...) Va fi un proces lung şi dureros. Dar trebuie să facem ceva în acest sens. Şi este un bun început. Început plin de speranţă şi de încredere. Cred că nu eram aici dacă nu era Marcel dispus să îşi asume acest lucru, cred că nu eram aici dacă alţi colegi nu erau dispuşi să îşi asume acest lucru alături de Marcel. Poate că nu eram aici în faţa dumneavoastră, dacă Marcel nu vorbea cu mine. Eu nu îi urez succes lui Marcel Ciolacu. Eu îmi doresc să avem noi succes şi Marcel să ne reprezinte cu cinste”, a mai adăugat europarlamentarul.

 

Rotaru consideră că revenirea lui Tudose reîntregeşte echipa PSD

 

Şi şeful PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, a avut ocazia să îşi expună opinia despre revenirea lui Tudose în organizaţie. Întrebat de jurnalişti dacă se bucură sau dacă face parte din tabăra celor care sunt sceptici privind revenirea europarlamentarului în rândurile social-democraţilor, Rotaru a precizat că în opinia sa, Mihai Tudose este un câştig pentru organizaţie. Acesta a precizat că deşi a fost o perioadă agitată, el a spus încă de la început că nu îl consideră pe Tudose un adversar, ci mai degrabă un prieten şi un competitor.
“Acum, revenind în echipă, la «patria mamă», îi mulţumesc că a venit, îi doresc succes, am reîntregit echipa şi sunt convins că este un câştig”, a declarat Rotaru.

Cât despre faptul că nu a fost printre cei care s-au poziţionat ferm împotriva lui Liviu Dragnea, senatorul a punctat că nu consideră că aşa au stat lucrurile, având în vedere că a votat împotriva excluderii lui Tudose din partid în cadrul CEx, şi a semnat scrisoarea prin care se solicita plecarea lui Dragnea.

Fiind de faţă la conferinţa de presă, Tudose a ţinut să precizeze: “Eu m-am uitat foarte atent la cine era foarte nefericit când am plecat. Cine e nefericit când m-am întors. Poziţia unora chiar mă bucură. Aş fi fost trist dacă anumiţi oameni ar fi lăudat chestia asta. Mă bucură poziţia unora dintre ei, nu vorbesc numai de PSD, chiar mai degrabă din exterior. Înseamnă că îi doare şi că ceea ce fac este bine”.

 

Ciolacu i-a luat apărarea lui Tudose

 

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu a ţinut să le transmită membrilor organizaţiei judeţene a partidului, cu ocazia vizitei sale la Brăila, că nu îl consideră în niciun caz un traseist politic pe Mihai Tudose. Din contră, acesta a reamintit faptul că a făcut parte din Guvernul Tudose şi că la vremea respectivă s-a poziţionat alături de acesta, chiar dacă a fost mai răbdător, ca mulţi alţi colegi, şi nu a plecat din PSD în perioada când Liviu Dragnea conducea partidul.

“Mihai nu a făcut nimic rău acestui partid şi nu a făcut nimic rău României. Mihai Tudose a fost un prim-ministru foarte bun al acestei ţări. (...) Eu, personal, pentru acea perioadă vreau să îi mulţumesc lui Mihai, că am fost în echipă cu el şi am văzut împreună leopardul din interior şi provocările pe care le aveam în guvern. Nu v-am făcut niciunul de râs, dimpotrivă. În ultima zi de mandat a lui Mihai Tudose, la ora 10:00, m-a chemat şi mi-a zis: hai, repede să mergem la Ministerul Transporturilor, ne aşteaptă domnul ministru Felix Stroe». Şi în ultima zi de mandat a lui, înainte de celebrul CEx, Mihai a mers şi a semnat contractul pentru podul de la Brăila. A fost ultimul act administrativ făcut de Mihai Tudose ca prim-ministru al României. Eu nu consider că oamenii care au plecat în Pro România sunt nişte traseişti. (...) Nu încerc să îi caut o justificare lui Mihai. Dar este şi normal, oameni buni. Când ştii că eşti de bună-credinţă, când ai muncit atât, când te-ai implicat şi ai avut rezultatele pe care le-a avut Brăila pentru PSD, să fii tratat la modul cum a fost tratat Mihai. El nu a mai suportat şi şi-a dat demisia. Mă bucur că Mihai este astăzi în sală. Mă bucur că s-a închis echipa. Bine aţi venit în Top 10 PSD. Sunt ferm convins că la primele alegeri, acolo este locul judeţului Brăila”, a declarat Ciolacu, la Brăila, prezentând viiziunea sa despre viitorul PSD.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro