Mergi la conţinutul principal

Ce facem când găsim un portofel cu 3.000 euro la o cafenea din Mall? Îl luăm!

Geanina T., din comuna Suţeşti, a sesizat poliţia după ce, în seara zilei de 7 aprilie 2015, şi-a uitat portofelul cu bani pe un scaun de la cafeneaua Segafredo, situată în incinta Promenada Mall. Tânăra a mai afirmat că, ulterior, a constatat că portofelul fusese sustras de persoane necunoscute.
Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 7 aprilie 2015, ora 20:10, Geanina T. a intrat în cafeneaua Segafredo de la Promenada Mall, însoţită de prietenul său, George G., şi de un amic, Victor M. Cei trei au stat la o masă până în jurul orei 20:30, după care au plecat. În acest timp, la o altă masă, se aflau inculpaţii Alexandru Vlad, 23 de ani, şi Adrian Puşcaşu, 26 de ani, împreună cu alţi doi tineri.
La ora 20:30, Geanina s-a ridicat de la masă şi a plecat către cinematograful de la mall, uitându-şi portofelul pe scaunul de la terasă. Potrivit propriilor declaraţii, tânăra avea în portofel 3.000 de euro, precum şi actele de identitate. Două minute mai târziu, Alexandru şi Adrian s-au ridicat şi ei de la masă, însă, văzând portofelul abandonat pe scaun, şi l-au însuşit pe nedrept. Procurorul de caz precizează: "Inculpatul Vlad Alexandru a observat portofelul abandonat pe scaun şi i-a făcut semn discret inculpatului Puşcaşu Adrian, care l-a luat şi l-a introdus sub geaca cu care era îmbrăcat, la adăpostul paravanului pe care Vlad l-a asigurat cu propriul corp, în scopul obstrucţionării camerei de supraveghere din incinta cafenelei".
Inculpaţii au declarat ulterior că, de fapt, în portofel se aflau numai 400 de euro, bani pe care i-au cheltuit, fără a mai spune altora despre cele întâmplate.
Alexandru Vlad şi Adrian Puşcaşu au fost identificaţi pe baza înregistrărilor video din incinta cafenelei Segafredo şi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de "însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor". Pe tot parcursul cercetărilor, cei doi tineri au susţinut că în portofel s-au aflat numai 400 de euro, în timp ce păgubita, Geanina T., a declarat constant că avusese la ea 3.000 de euro.
Tatăl tinerei le-a spus anchetatorilor că, în ziua respectivă, îi dăduse acesteia 3.200 de euro, în bancnote de 50 de euro, ca să cumpere marfă pentru magazinul pe care îl deţine în comuna Suţeşti. Victor M., amicul Geaninei (care a însoţit-o la mall) a precizat că, în aceeaşi zi, tânăra a trimis 150 de euro în străinătate, i-a dat 50 de lei pentru combustibil la maşină, iar restul banilor i-a introdus în portofel, care, ulterior, a rămas pe scaunul de la cafenea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro