Mergi la conţinutul principal

Ce a făcut Brăila la Festivalul Internaţional al Sportului din Turcia

• potrivit primarului Marian Dragomir, “Kinder” echipa de fotbal copii, care a participat în perioada 6 - 10 mai la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Sportului organizat anual de Nilufer (Turcia), s-a clasat pe locul III • în paralel, delegaţia condusă de edilul-şef şi de viceprimarul Alexandru Jantea a avut o serie de întâlniri cu primarul oraşului Nilufer - Mustafa Bozbey şi responsabilii administraţiei de acolo, dar şi cu liderii celorlalte delegaţii

 

Primarul Marian Dragomir a prezentat, recent, concluziile vizitei sale în Turcia, la Festivalul Internaţional al Sportului, ce a avut loc în perioada 6 - 10 mai 2018, organizat anual de Nilufer - Bursa. Reamintim că Brăila a primit invitaţie de participare, dată fiind şi relaţia de înfrăţire pe care municipiul nostru o are cu Nilufer, încă din anul 2007. Cu această ocazie, România a fost reprezentată de echipa de fotbal copii “Kinder” din Brăila, care s-a clasat pe locul III la finalul festivalului.

Mai exact, potrivit primarului, “în competiţie s-au înscris 10 echipe de fotbal copii, cu vârsta cuprinsă între 11 şi 12 ani, reprezentând 10 echipe din şase ţări, şi anume: Ardino - Bulgaria, Asenovgrad - Bulgaria, Brăila - România, Dinar - Turcia, Gotse Delchev - Bulgaria, Gölpazarı - Turcia, Hanau - Germania, Lublin - Polonia, Mykolayiv - Ucraina, Tut - Turcia. După tragerea la sorţi, echipa noastră, condusă de profesorii Grigore Bogdan şi Dragoş Mocanu, a disputat următoarele meciuri: Brăila - România cu Dinar - Turcia,  2 la 1; Brăila - România cu Ardino - Bulgaria, 7-0; Brăila - România cu Mykolayiv - Ucraina, 6-0. Kinder Brăila s-a calificat în semininalele jocurilor pe naţiuni, aceasta disputând meciul în compania echipei din Asenovgrad - Bulgaria, scor final fiind de 0 -1 în favoarea echipei din Bulgaria. La finalul Festivalului, echipa Kinder Brăila s-a clasat pe locul III”.

Sursa citată ne-a precizat că toate meciurile s-au disputat pe Ibrahim Yazici Stadyumu, inaugurat pe 7 mai 2018, în prima zi a Festivalului Internaţional al Sportului de la Nilufer - Bursa, investiţie în valoare de peste 6 milioane de euro

“De altfel, la momentul inaugurării stadionului au participat şi fostele glorii ale echipei Bursaspor, printre care şi românul Giani Kiriţă.  Echipa «Kinder» Brăila a fost formată din: Bulgaru Florin, Cakir Arman, Constantin Cătălin, Rădulescu Iulian, Ion Mihai, Rancea Sebastian, Cozman Vladimir, Duşa Daniel, Moisoiu Nicolae şi Antonescu Petre, coordonaţi de profesorii Grigore Bogdan şi Dragoş Mocanu”, a mai indicat şeful oraşului.

 

Întâlniri la nivel înalt pe plan administrativ

Pe de altă parte, edilul-şef a ţinut să puncteze faptul că delegaţia pe care a condus-o alături de viceprimarul Alexandru Jantea a avut ocazia să discute pe parcursul festivalului atât cu primarul oraşului Nilufer, Mustafa Bozbey, cu viceprimarii, precum şi cu o serie de consilieri locali. De asemenea,

în cadrul întalnirilor au fost purtate discuţii şi cu şefii delegaţiilor prezente la festival, din Azerbaidjan, Bulgaria, Lituania, Germania, şi alte oraşe din Turcia, a mai precizat sursa citată, fără detalii despre posibilitatea atragerii de viitori investitori ca urmare a acestei vizite.

Reamintim că pentru deplasare a fost alocată suma de 13.373,83 lei din bugetul Casei de Cultură a Municipiului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro