Ne-ar fi mult mai bine dacă nu am mai fi egoişti. Dacă ne-am învinge mentalităţile şi am reuşi să ne smulgem din micimea vieţii individuale. Am începe astfel să descoperim şi lumea de dincolo de gardul curţii fiecăruia dintre noi.
Când am început să citesc proiectul de înfiinţare a Clusterului Bărăgan, prima mea reacţie a fost: of, iar o groază de bani europeni aruncaţi aiurea! Pe măsură însă ce am înaintat, am constatat că, de fapt, aveam în faţă o interesantă idee de afacere, o propunere care ar putea scoate agricultura brăileană din colapsul în care se zbate de atâţia ani. Nu o dată am auzit fermierii noştri spunând că agricultura este "Cenuşăreasa" economiei, chinuită şi sluţită în toate felurile posibile. Nu o dată i-am auzit plângându-se de problemele financiare, de lipsa de profit, de faptul că îşi cumpără materiile prime şi materialele la preţuri foarte mari şi vând producţia pe mai nimic. Ei bine, după ce în proiectul acesta am găsit rezolvări pentru mare parte din aceste probleme, m-am gândit: ce simple par soluţiile pe hârtie! Şi ce simplu ar putea fi puse în practică, dacă oamenii nu ar fi aşa cum sunt. Adică orgolioşi, cârcotaşi, neîncrezători, unii puşi doar pe ciupeală şi căpătuială, alţii fără scrupule. Şi aş putea continua mult şi bine. Şi să nu credeţi cumva că mă refer doar la producătorii agricoli. Nici vorbă, sunt trăsături şi comportamente care ne caracterizează în general pe noi, românii. Pe cei mai mulţi dintre noi. De aceea, de cele mai multe ori se alege praful de toate ideile sau iniţiativele bune, care pe hârtie arată impecabil.
Revenind la proiect, recunosc, nu pot să dau un prognostic, atât timp cât determinant în realizarea lui este factorul uman. Dar de un lucru sunt sigură: ar fi extraordinar dacă s-ar materializa. Pentru fermierii noştri, pentru economia locală, în general pentru brăileni. Şi mai cred ceva cu tărie: pentru agricultură doar asocierea este viitorul. Este singura ei şansă de a-şi depăşi condiţia de "Cenuşăreasă". Pentru că piaţa agrară e o junglă, activitatea în agricultură e un angrenaj complex. Nu e o afacere pe care să o duci de unul singur. Şi nu o spun doar eu, o spun primarii, o spun agronomii, o spune orice fermier. Chiar şi cel care exploatează cea mai mare suprafaţă compactă din România, din Europa, Culiţă Tărâţă. Până şi Ştefan Poienaru, cel care s-a arătat cel mai suspicios faţă de finalul practic al acestei idei, cumva îmi dă dreptate: "Planul nostru de viitor este să ne facem o cooperativă a noastră, aici pe plan local". De ce doar atât? Înclin să cred că din orgoliu. Dar la fel de bine în spatele acestui răspuns pot sta o sumedenie de alte cauze. Aceleaşi cauze care au determinat, probabil, poziţii reţinute şi din partea altor fermieri. Pentru că, nu are sens să ne ascundem după degete, în agricultură şi pe întreg lanţul economic din amonte şi aval de ea, încă se mai trag ţepe, încă se mai lucreză la negru, încă reuşita în afaceri este influenţată de calitatea umană şi corectitudinea partenerilor. Dar dacă toate acestea ar fi eliminate - sau măcar diminuate - afacerea "Cluster Bărăgan" ar fi "o propunere extraordinară, atât de extraordinară încât aproape mi-e teamă să mă gândesc ce bine ne-ar fi dacă s-ar realiza", după cum spunea reprezentantul fermierilor brăileni. Chiar aşa, ce bine ne-ar fi!
Închipuiţi-vă 500.000 de hectare lucrate ca la carte, sute de oameni care nu mai prididesc cu munca, Dunărea plină de barje, care n-ar mai dovedi să încarce. Afaceri curate, profitabile, bunăstare. Nu-i aşa că ne-ar fi bine dacă ne-am învinge orgoliile, mentalităţile, metehnele?
Ce bine ne-ar fi!
Dacă uneori n-am da dovadă de mândrie exagerată. Dacă am ajunge să înţelegem că fiecare dintre noi este important, dar de importanţa unei roţi într-un imens angrenaj.
