Mergi la conţinutul principal

CCR a dat decizia. Ce va mai urma?

De altfel, aceleaşi încercări de intimidare au înghiţit şi magistraţii procurori, şi magistraţii de la CSM, şi magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care-au îndrăznit să-l condamne pe Adrian Năstase. Aceşti nouă oameni, până la urmă, au avut de luat o decizie care să stopeze harababura fără margini declanşată odată cu suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, după un plan înfiorător, aş îndrăzni să spun, orchestrat în principal de Dan Voiculescu şi camarila lui. Din toată această busculadă, cu greu găsesc o parte bună: cred că mulţi români s-au convins ce fel de preşedinte ar urma să aibă România dacă Crin Antonescu ar ajunge la Cotroceni. "Discret", nu numai că Antonescu a atacat de-a valma oficiali străini, judecători, politicieni, ci a criticat până şi Guvernul Ponta! Dacă în această stare de interimat şi-a permis aceste fapte, ce va face dacă va ajunge de drept la Cotroceni? Primul pe care-l va "executa" va fi Victor Ponta, susţin voci din PSD. De altfel, în toată această perioadă macabră pentru România, liberalii din jurul lui Antonescu au demonstrat că sunt în stare de orice ca să-şi menţină liderul lipit de scaunul de la Cotroceni. Oripilant mi s-a părut că ieri, imediat după pronunţarea CCR, unii lideri ai PNL au început să declare că Antonescu nu va pleca, că Parlamentul ar putea să considere că nu era necesar cvorumul şi alte afirmaţii care îndemnau la ILEGALITĂŢI. Ar fi în stare să declanşeze, Doamne fereşte, un război civil în ţară doar ca Antonescu să rămână interimar pentru că, sincer, nu cred că va câştiga prezidenţialele, indiferent când vor avea ele loc. Revenind, judecătorii au decis, nu au "înmormântat" milioane de români, n-au făcut din România o ţară mică, nu au pus sub semnul întrebării legalitatea alegerilor locale. Şi-au făcut datoria, chit că vor fi făcuţi albie de porci pe site-urile de socializare sau în talk-show-uri. La ora la care scriu, văd că deja a început pogromul: cei şase judecători care-au votat invalidarea referendumului sunt puşi la zid cu nume şi prenume... Ce să mai vorbim! Dar ceea ce ar trebui să înţeleagă cetăţenii acestei ţări este faptul că pentru siguranţa noastră, nu pentru altceva, cu toţii trebuie să respectăm legea, că ne place sau nu ne place. Nu se schimbă regulile după ce jocul a avut loc! Cine-a mai pomenit aşa ceva?! USL-ul, nu altcineva, a organizat referendumul. USL-ul, nu altcineva, a organizat şi alegerile locale! USL-ul, nu altcineva, a comunicat cifra alegătorilor de la care s-a stabilit cvorumul, care PRIN LEGE este la fel şi în cazul primarilor, şi în cazul preşedinţilor CJ: 50% plus 1 din numărul alegătorilor înscrişi în liste. Apropo de primari şi preşedinţi de CJ, nu pot să nu remarc că, atât din declaraţia lui Aurel Simionescu cât şi din remarcile lui Gheorghe Bunea Stancu, a rezultat foarte clar că cei doi lideri PSD nu şi-au putut ascunde nemulţumirea faţă de acţiunea guvernului din ultima vreme. În acest context, sunt convinsă că mulţi alţi aleşi locali din ţară au înţeles că României, în general, şi comunităţilor locale în particular, nu le va fi de niciun folos să fim mai puţini. Mai mult decât atât, în perspectiva alegerilor parlamentare, guvernul ar fi trebuit să impresioneze prin măsuri economice, nicidecum prin războaie politice sterile, care-au condus la izolarea ţării şi prăbuşirea monedei naţionale.
Întrebarea este: ce va urma de acum încolo? Teoretic, într-o ţară ca afară, criza politică ar trebui încheiată, între Preşedinţie, Parlament şi Guvern ar trebui să existe nişte relaţii instituţionale, justiţia ar trebui lăsată în pace, iar partidele ar trebui să se pregătească de parlamentare. Ar trebui...În realitate, chiar la ora la care scriu mă uit la Antonescu cum atacă regimul Băsescu, CCR, CSM, Parchetul General, partenerii din UE şi NATO...

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro