Mergi la conţinutul principal

Cazul sclaviei din Argeş a ajuns în presa internaţională. Cum este relatat evenimentul de publicaţiile străine

n număr de 38 de persoane au fost reţinute, miercuri seara, în urma audierilor care au avut loc după cele 40 de percheziţii din localitatea argeşeană Berevoeşti, unde s-a descoperit că mai multe persoane, printre care şi minori, erau ţinute în condiţii inumane şi obligate să cerşească sau să se bată între ele.

Cazul a avut un impact puternic şi la scurt timp a fost preluat şi de presa internaţională. Iată cum este relatat evenimentul în presa străină:

ABC - Sclavi în România, răpiţi, ţinuţi în lanţuri şi obligaţi să cerşească.

Trei bărbaţi şi doi copii, cu vârste între 10 şi 12 ani au fost găsiţi legaţi cu lanţuri şi salvaţi de poliţie în localitatea Berevoeşti în timpul unor percheziţii la mai mulţi suspecţi, membri ai unei familiii de rromi. Procurorii au declarat că investigaţia a cuprins aproximativ 90 de suspecţi, bănuiţi de faptul că exploatau în jur de 65 de persoane cu dizabilităţi fizice şi mentale sau care erau foarte sărace.

Unul dintre procurori a declarat că unele victime au fost răpite din gări sau staţii de autobuz, din faţa unor biserici sau chiar din propriile locuinţe şi aduse acasă la membri grupării. În timp ce unii erau puşi la muncile casei, alţii erau forţaţi să care şi să vândă lemn obţinut din tăieri ilegale.

EURONEWS - Poliţia română desfiinţează o grupare ce se ocupa cu sclavia, salvând zeci de tineri.

Poliţia anti-mafie a destructurat o grupare din centrul României, ce se ocupa cu traficul de persoane. trei bărbaţi şi doi copii au fost găsiţi în lanţuri şi salvaţi de poliţişti în timpul unor percheziţii. La faţa locului au fost găsiţi 50.000 euro, alături de 1 kg de aur.

Anchetatorii susţin că există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2008 şi până în prezent s-au constituit mai multe grupuri infracţionale organizate structurate pe baza relaţiilor de familie, care au recrutat 40 de persoane minore şi majore, prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice, cu situaţii materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat şi prin obligarea la practicarea cerşetoriei, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro