Mergi la conţinutul principal

Casa «Goangă» a găzduit Ziua dezrobirii romilor din România

În dimineaţa zilei de sâmbătă, 21 februarie, mai mulţi reprezentanţi ai comunităţii rome, alături de autorităţile locale şi judeţene, s-au strâns la Casa „Petre ştefănescu Goangă", pentru a marca Ziua dezrobirii romilor din România. Ansamblul de tineri romi din cartierul Lacu Dulce a susţinut un moment artistic.

Manifestarea de sâmbătă a fost deschisă de Veronica Preda, muzeograf la Muzeul Brăilei „Carol I". Prezentă la eveniment, prof. Cici Bolovan, director al şcolii Gimnaziale „Anton Pann", i-a asigurat pe cei prezenţi că şcoala este alături de romi, subliind că aceştia reprezintă una dintre cele mai numeroase minorităţi din Brăila şi România. Aceasta a adăugat că romii trebuie să se integreze şi să se adapteze societăţii în care trăiesc, iar asta se poate face doar prin educaţie.
Tot pentru integrarea romilor din educaţie a militat şi preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Ionel Epureanu. Acesta a spus în cadrul evenimentului că soţia sa, cadru didactic, care are la clasă elevi romi, le explică tuturor că indiferent de etnie, şansa fiecărui copil o reprezintă şcoala şi educaţia.
Au mai luat cuvântul directorul Direcţiei pentru Cultură a Judeţului Brăila, Ana Hărăpescu, şi consilierul judeţean Gina Anton.
La final, Ansamblul de tineri romi din cartierul Lacu Dulce a susţinut un moment de dans tradiţional, coordonaţi de Nicu Anton.
Ziua dezrobirii romilor din România se referă la semnarea de către Barbu Ştirbei a unui act prin care cei de etnie romă au fost eliberaţi din sclavie. Dezrobirea romilor a fost promulgată prin „Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Românesc" de către domnitorul Barbu Ştirbei, pe baza unui text întocmit de Petre Mavrogheni şi Mihail Kogălniceanu. Abia în luna martie a anului 2011, data de 20 februarie a fost declarată oficial „Ziua dezrobirii romilor din România".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro