Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Caruz da recompensa pentru recuperarea unui aparat furat

Premiera in mediul de afaceri brailean: o societate comerciala ofera o recompensa de 1.000 lei (10 milioane de lei vechi) pentru recuperarea unui aparat ce i-a fost furat acum citeva luni si pe care Politia nu a reusit sa-l gaseasca. Este vorba despre un aparat de tip Delta-2000CD-IV, folosit pentru analiza gazelor rezultate in urma arderii deseurilor din carne. Acesta a fost sustras din incinta unitatii de incinerare a subproduselor din carne a "Galco" SA, ce functioneaza in fostul complex de crestere si ingrasare a porcilor, de pe Sos. Focsani, km. 5. Inginerul Mihai Antofi, seful incineratorului, ne-a spus ca, in ciuda cercetarilor efectuate de politisti, sistemul de monitorizare a emisiilor gazoase nu a fost de gasit. "Fusese montat in noiembrie 2006, iar in martie 2006 a disparut. In baza datelor furinizate de acest aparat, se marea sau se micsora debitul de gaz metan si de aer, pentru reglarea concentratiei gazelor de ardere rezultate in urma incinerarii produselor din carne si a cadavrelor de animale", ne-a explicat inginerul Antofi. De cind nu mai are la dispozitie respectivul sistem de monitorizare, acesta se bazeaza doar pe propria experienta, pentru a impiedica emisia in atmosfera a unei concentratii prea mari de poluanti. Situatia nu se impaca deloc cu protectia mediului, motiv pentru care Mihai Antofi a decis sa faca tot ce-i sta in putinta pentru recuperarea aparatului. El a primit acceptul patronului, Gheorghe Caruz, pentru a oferi o recompensa celui care ajuta la gasirea lui Delta-200 CD-IV. Astfel a luat fiinta anuntul "Se acorda recompensa de 1.000 RON, pentru cel care va gasi si aduce aparatul", adus de inginerul Antofi, in vederea publicarii, redactiei cotidianului nostru.




Categorie articol: 

Comentarii