Mergi la conţinutul principal

Carnagiul de la Baldovineşti. Dimensiunea dezastrului

Accidentul de miercuri dimineaţă de la Baldovineşti, în care 38 de persoane au fost implicate într-un carnagiu pe şosea - trei copii pierzându-şi viaţa, 22 de persoane fiind investigate medical, dintre care 15 spitalizate -, a scris cea mai neagră filă din istoria Brăilei din ultimii 10 ani. Prefectul Nicu Olteanu a instituit Planul Roşu de Intervenţie, la solicitarea şefului Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv şeful ISU "Dunărea", col. Cristian Ion, iar pentru gestionarea situaţiei de criză intervenţia a fost coordonată de conducerea Ministerului Afacerilor Interne.
"Au fost implicate peste 120 de forţe şi 40 de mijloace de intervenţie (19 ambulanţe, patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de descarcerare şi 15 autospeciale de muncă operativă) din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" al judeţului Brăila, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Brăila, Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila, Fundaţiei "Ambulanţa pentru Voi" Brăila, Unităţii de Primiri Urgenţe Galaţi, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Ieremia Grigorescu" al judeţului Galaţi şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Galaţi", ne-a comunicat prefectul Nicu Olteanu.

17 dintre pasageri au fost repatriaţi

Reamintim că în funcţie de gravitatea cazurilor medicale, persoanele au fost triate şi transportate la Unităţile de Primiri Urgenţă ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Galaţi. Astfel, la Brăila au fost internate 24 de persoane, iar la Galaţi au fost internate trei persoane. Trei copii, cu vârste de 6, 14 şi 15 ani, ultimii doi fiind fraţi, au fost găsiţi decedaţi chiar la locul producerii accidentului. Trupurile micuţilor decedaţi nu fuseseră, ieri, ridicate de la Morga. Poliţiştii procedau în continuare la identificarea victimelor şi închideau documentele pentru dosarul penal întocmit pe numele şoferului turc.
"Doi dintre pacienţi au fost externaţi miercuri seara, iar alţi doi, joi dimineaţă, continuăm să-i externăm pe măsură ce se simt mai bine", ne-a declarat as. Olguţa Crivăţ, director Îngrijiri Medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila.
"În sprijinul victimelor a intervenit şi consulul Republicii Moldova, Eugen Rusu, acesta fiind prezent la Brăila încă de miercuri", a adăugat prefectul judeţului, Nicu Olteanu.
Prin grija autorităţilor locale, şapte persoane care au suferit răni uşoare au fost cazate în căminul Colegiului Tehnic "Edmond Nicolau" Brăila, unde li s-au asigurat hrană caldă şi spaţii de cazare. Ieri, după-amiază, 17 dintre cei 38 - între care şi cei şapte cazaţi la liceu -, au plecat spre Republica Moldova, urmând ca în funcţie de evoluţia stării medicale să fie repatriaţi şi ceilalţi pacienţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro