Mergi la conţinutul principal

Carmen Pîrlog este noul inspector şcolar general al IŞJ Brăila

Deşi asigura interimatul pentru funcţia de inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Brăila doar de la începutul lunii martie, Cristina Anton a fost înlocuită din funcţie. Cea care i-a luat locul este Carmen Pîrlog, care până joi a fost inspectorul şcolar general adjunct în cadrul aceleiaşi instituţii.
Cristina Anton, directorul Casei Corpului Didactic (C.C.D.) Brăila, a fost numită inspector şcolar general interimar după demisia lui Iulian Danielescu, cel din urmă aflându-se acum în atenţia procurorilor DNA.
Şi Carmen Pîrlog a devenit inspector şcolar general adjunct tot în urma unei demisii, cea a lui Marius Damian, din luna octombrie a anului trecut, şi tot în urma unui scandal de corupţie în care a fost implicată instituţia.
Joi, a sosit la IŞJ Brăila o adresă de la Direcţia Generală de Management a Resurselor Umane din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în care erau transmise trei ordine. Primul şi al doilea fac referire la încetarea atribuţiilor de inspector şcolar general ale Cristinei Anton, respectiv, încetarea detaşării prof. Carmen Pîrlog în funcţia de inspector şcolar general adjunct.
Prin al treilea ordin, 3515 din 26.03.2015, Ministerul Educaţiei a informat că "prof. Pîrlog Carmen a fost numită prin detaşare în interesul învăţământului în funcţia de inspector şcolar general la IŞJ Brăila".
"Postul pentru adjunct este scos la concurs. Atâta timp cât postul nu e ocupat printr-o numire de către ministru, urmare a unui concurs, el este ocupat prin delegaţie şi în momentul în care se organizează concurs, postul intră automat în concurs", ne-a declarat Carmen Pîrlog, noul inspector şcolar general al IŞJ Brăila.
În ceea ce priveşte ocuparea prin concurs a funcţiei de inspector şcolar general, Pîrlog a spus că ministerul nu a transmis informaţii exacte despre data reorganizării examenului, dar cu siguranţă va fi programat în cursul acestui an şcolar.
Reamintim că în urmă cu câteva zile Carmen Pârlog a participat, alături de Iulian Danielescu, la concursul privind ocuparea funcţiei de inspector şcolar general al IŞJ Brăila. După proba scrisă însă, amândoi candidaţii s-au retras, urmând ca ministerul să organizeze o altă sesiune de examen.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro